.

Ziua Armatei și Ziua Regelui

Distribuie prietenilor tai!

Astăzi, 25 octombrie este sărbătorită Ziua Armatei României, zi în care s-a născut și Regele Mihai, acum 98 de ani. Cu această ocazie, va fi arborat Drapelul naţional la sediile instituţiilor militare, se va ridica Marele Pavoaz la bordul navelor militare maritime şi fluviale şi vor fi organizate ceremonii militare şi activităţi comemorative în garnizoanele din ţară, în teatrele de operaţiuni şi în ţările în care România are acreditaţi ataşaţi ai Apărării.
Militarii români din teatrele de operaţiuni sărbătoresc Ziua Armatei României prin organizarea unor ceremonii militare şi a unor activităţi culturale şi sportive, la care vor fi invitaţi şi reprezentanţi ai statelor partenere.
Armata României participă cu efective la diverse misiuni internaţionale de sprijinire a păcii sau umanitare, şi de combatere a terorismului. Misiunile sunt desfăşurate sub egida NATO, UE şi ONU, sau fac parte din angajamente de tip coaliţie internaţională.
În momentul de față, 1.222 de militari români sunt implicaţi în misiuni internaţionale, sub egida NATO, UE, ONU, OSCE şi tip coaliţie, conform http://www.defense.ro/misiuni-internationale. Cel mai mare contingent, respectiv 775 de militari, este dislocat în Afganistan, sub egida NATO, în cadrul misiunii Resolute Support.
Prima acţiune de luptă a Armatei României în afara graniţelor naţionale, de după 1990, a început la 8 martie 1996, alături de contingente ale armatelor statelor membre NATO şi partenere, în teatrul de operaţiuni din Bosnia-Herţegovina, cu Batalionul 96 Geniu. În 2000, Armata României a început participarea la misiunea NATO KFOR din provincia Kosovo, cu personal de stat-major şi, ulterior, cu subunităţi specializate, de nivel companie.
România a dislocat, în iulie 2002, în Afganistan, primul batalion de infanterie format din 405 militari, provenind din Batalionul 26 infanterie ”Neagoe Basarab”, sub comanda Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF), care la acea dată se afla sub comanda coaliţiei multinaţionale care acţiona în această ţară în baza unei rezoluţii a ONU. Luna iulie a anului 2003 a marcat începutul participării militare româneşti la operaţiunea ”Iraqi Freedom”.

Interesant:   Super Luna din 15 noiembrie si cum va afecta fiecare zodie in parte
Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.