.

Vicepreședintele Parlamentului European, grecoaica Eva Kaili, a fost arestată

Distribuie prietenilor tai!

Vicepreşedinta elenă a Parlamentului European, Eva Kaili, şi alte trei persoane au fost inculpate şi încarcerate duminică în Belgia într-o anchetă privind suspiciuni de corupţie în legătură cu Qatarul în cadrul acestei instituţii a Uniunii Europene, a declarat pentru AFP o sursă judiciară, relatează AFP.

Parchetul federal nu a furnizat niciun nume când a anunţat plasarea în detenţie provizorie a patru dintre cele şase persoane reţinute în ultimele 48 de ore.

Patru persoane au fost încarcerate după inculparea lor de către un judecător de instrucţie din Bruxelles pentru “apartenenţă la o organizaţie criminală, spălare de bani şi corupţie”, a precizat Parchetul Federal într-un comunicat. Alte două persoane au fost eliberate de judecător.

Potrivit unei surse judiciare apropiate de acest dosar, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, Eva Kaili se numără printre cele patru persoane încarcerate.

Ea nu a putut beneficia de imunitatea sa parlamentară, deoarece infracţiunea de care este acuzată a fost constatată “în flagrant delict” vineri, a explicat aceeaşi sursă.

Interesant:   Putin modifica doctrina nucleara si avertizeaza tarile care susțin Ucraina

Sursa a confirmat informaţii din presă conform cărora Eva Kaili era în posesia unor “saci cu bani” vineri seară când a fost arestată de poliţia belgiană.

Parchetul federal a anunţat de asemenea că sâmbătă seară a avut loc o percheziţie la domiciliul unui al doilea eurodeputat. Domiciliul din Bruxelles al Evei Kaili a fost percheziţionat vineri seară.

În acest caz, “se suspectează plata unor importante sume de bani sau oferirea unor cadouri semnificative unor terţi aflaţi într-o poziţie politică şi/sau strategică ce permite, în cadrul Parlamentului European, influenţarea deciziilor” acestei instituţii, se subliniază în comunicatul parchetului.

Sâmbătă seară, preşedinta Parlamentului European, malteza Roberta Metsola, a decis o primă sancţiune împotriva Evei Kaili. Vicepreşedinta elenă a rămas fără toate atribuţiile delegate de şefa PE, printre care şi aceea de reprezentantă pentru regiunea Orientul Mijlociu.

Eurodeputaţi de stânga, printre care ecologistul Philippe Lamberts în numele grupului Verzilor din PE, au cerut demisia Evei Kaili, exclusă de vineri seară din partidul socialist grec (PASOK-KINAL).

Interesant:   Cum a fost lichidat liderul Hezbollah: operațiunea israeliană ultrasecretă, pas cu pas
Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.