.

Valurile de pământ romane din Germania, Austria şi Ungaria, printre propunerile UNESCO. NU şi cele din România

Distribuie prietenilor tai!

Un estuar plin de păsări din China situat pe râul Yalu din China, templele antice Bagan din Myanmar, şoselele alpine din Austria, sunt câteva dintre nominalizările din acest an pentru includerea pe lista de patrimoniu a UNESCO. De remarcat că una dintre propuneri este reprezentată de valurile (aşa-zisele LIMES) de pământ, structuri cu rol de apărare, ridicate de soldaţii romani la frontierele Imperiului. Dar limesurile propuse pentru includerea pe lista UNESCO sunt doar din Germania, Austria şi Ungaria, în condiţia în care fortificaţiile de apărare se întind pe toată lungimea sudului Dunării, şi mai ales prin Dobrogea. Experţii UNESCO au la dispoziţie 11 zile pentru a selecta locurile care vor intra în acest an în patrimoniul universal şi se vor bucura de protecţia specială a ONU, dar vor deveni şi o importantă atracţie turistică şi o adevărată fabrică de bani.

Construcţia limesurilor de la sud de Dunăre şi din Dobrogea ar fi început, potrivit istoricilor, după părăsirea provinciei Dacia de către armata romană, după ce Dacia fusese cucerită de Traian în anul 106. Operaţiunea de ridicare a valurilor de pământ ar fi început în timpul domniei împăratului Hadrian. Ulterior, în perioada domniei împăratului Septimius Sever, armata romană a consolidat structura de apărare din provincia Moesia Superior iar în timpul împăratului Caracalla au fost extinse, cu forturi construire în zona Porţilor de Fier. Chiar şi după abandonarea Daciei, romanii au construit forturi de apărare la nord de Dunăre, în Moldova de astăzi, la Pietroasa de Jos, Sucidava sau Bărboşi. Unul dintre cele mai cunoscute valuri de apărare este “Brazda lui Novac de Nord” sau “Zidul lui Constantin” care a fost datat în perioada Împăratului Constantin cel Mare, adică în jurul anului 330.

Interesant:   “Sincer? A fost groaznic!” Confesiunile moștenitorului tronului britanic
Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.