Scandal diplomatic la nivel înalt între NATO și Federația Rusă după ce Norvegia a anunţat astăzi că a decis expulzarea unui diplomat rus. Acțiunea guvernului norvegian are loc la câteva zile după arestarea la Oslo a unui norvegian suspectat de spionaj în favoarea Rusiei. Luni, serviciile de informaţii norvegiene (PST) au dezvăluit că au arestat cu două zile în urmă un norvegian suspectat că a transmis informaţii sensibile unei persoane prezentate drept un agent al spionajului rusesc. “L-am informat pe ambasadorul Rusiei că un angajat al Ambasadei ruse a fost declarat indezirabil ca diplomat şi va fi rugat să părăsească Norvegia”, a transmis o purtătoare de cuvânt a Ministerului norvegian al Afacerilor Externe, Siri Svendsen. “Am făcut asta pentru că au existat acţiuni incompatibile cu rolul şi statutul său de diplomat”, a adăugat ea. Diplomatul respectiv, ataşat secţiunii comerciale a legaţiei, are termen până la sfârşitul săptămânii să părăsească Norvegia, a precizat ministerul. Nu se ştie deocamdată dacă este vorba de aceeaşi persoană care se afla în compania norvegianului arestat sâmbătă de PST într-un restaurant din Oslo. Acesta este un bărbat de 50 de ani care lucra pentru biroul de certificare DNV GL, specializat în verificarea instalaţiilor industriale şi mijloacelor de transport. DNV GL a precizat la rândul său că acest angajat al diviziei ‘petrol şi gaze’ nu avea certificat de securitate şi, prin urmare, nu a lucrat la proiecte pentru industria apărării, forţele armate norvegiene sau orice altă instanţă guvernamentală unde este nevoie de o astfel de autorizaţie. Potrivit angajatorului său, el conducea un proiect industrial de imprimare 3D.
Un spion al Moscovei, expulzat din Norvegia
Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.