Deşi majoritatea locuitorilor au părăsit cu mult timp în urmă satul izolat Babino din Macedonia de Nord, aici au rămas mii de cărţi şi paznicul lor neobosit, Stevo Stepanovski, relatează AFP miercuri.
Colecţia de 20.000 de volume este transmisă din generaţie în generaţie în familia lui. Străbunicul lui Stevo Stepanovski a fost cel care a lansat tradiţia la sfârşitul secolului al XIX-lea după ce a primit cărţi de la soldaţii otomani aflaţi în trecere prin această vale izolată din sud-vestul Balcanilor.
Biblioteca include texte istorice despre Macedonia de Nord de astăzi, romane în limba locală, volume în farsi, în arabă şi în turcă precum şi opere în sârbo-croată.
Colecţia este păstrată într-o casă din piatră multicentenară şi este completată de fotografii originale realizate de un jurnalist care a relatat despre Primul Război Mondial, hărţi vechi şi dicţionare ale dialectelor regiunii.
Stevo Stepanovski, în vârstă de 72 de ani, veghează de mai multe decenii asupra aşezământului şi le oferă vizitatorilor pahare cu rachiu, o băutură alcoolică obţinută din fructe, foarte populară în Balcani.
”Aici este satul luminilor şi al educaţiei”, a declarat acest pensionar pentru AFP.
Potrivit lui, biblioteca a adus beneficii localităţii un timp îndelungat, iar satul a produs un număr mare de cadre didactice.
”Nu exista nicio casă fără un profesor”, a spus el. Dar biblioteca este în acelaşi timp acuzată că a provocat parţial distrugerea Babino.
În anii 1950, autorităţile acestei ţări care aparţinea pe atunci Iugoslaviei comuniste au înrolat învăţătorii din sat într-o campanie vastă de alfabetizare, privând astfel locul de o bună parte din populaţia sa.