Un porumbel voiajor a fost vândut cu 1,6 milioane de euro

Distribuie prietenilor tai!

Un porumbel voiajor de viteză din Belgia, în vârstă de doi ani, numit New Kim, a fost vândut cu 1,6 milioane de euro la o licitaţie online care s-a încheiat duminică, fiind stabilit astfel un record mondial.

Ofertele pentru porumbel ajunseseră deja la aproape 1,32 milioane de euro săptămâna trecută, depăşind astfel recordul anterior, de 1.252 milioane de euro, stabilit în martie 2019 pentru un alt porumbel belgian, numit Armando. Cursa ofertelor a continuat, crescând frenetic duminică, în ultimele 30 de minute ale licitaţiei.

Un record internațional

“Aceste preţuri record sunt incredibile, pentru că aceasta este o femelă. Armando era mascul. De obicei, un mascul valorează mai mult decât o femelă deoarece poate produce mai mulţi descendenţi”, a explicat pentru Reuters Nikolaas Gyselbrecht, director executiv şi fondator al site-ului de specialitate Pigeon Paradise (Pipa).

Gyselbrecht a declarat că New Kim are doar doi ani şi a concurat în 2018, obţinând titlul de cea mai bună pasăre tânără din Belgia.

Interesant:   A murit actorul care l-a jucat pe Darth Vader

Porumbeii se pot reproduce de obicei până la vârsta de 10 ani, aşadar New Kim are mulţi ani înainte în care poate aduce pe lume urmaşi.

Licitaţia a început de la 200 de euro, la 2 noiembrie, însă a ajuns în doar de 90 de minute la o ofertă de 1,31 milioane de euro, înaintată de un grup sud-african. Competiţia a fost continuată duminică de doi colecţionari chinezi.

“Suntem în stare de şoc total”, a declarat Kurt Van de Wouwer, a cărui familie a crescut porumbelul.

Pasiunea chinezilor pentru cursele de maraton cu porumbei voiajori a crescut semnificativ preţurile, păsările care provin din centrul tradiţional al acestui sport din Belgia fiind deosebit de apreciate.

Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.