.

Un director al CNAIR, trimis în judecată

Distribuie prietenilor tai!

Florea Dascălu, director al Direcţiei de Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timişoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Florea Dascălu, la data faptelor director al Direcţiei de Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pentru luare de mită, trafic de influenţă, în formă continuată (7 acte materiale) şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (5 acte materiale).

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada 7 mai – 22 octombrie, Florea Dascălu, în calitatea sa de director, ar fi primit de la un administrator de societate comercială (martor), în mod repetat, sume de bani şi alte foloase (toate în valoare totală de 37.060 lei), pentru ca în schimb, pe de-o parte, să îndeplinească un act contrar atribuţiilor de serviciu şi pe de altă parte să îşi exercite influenţa pe care o avea asupra unor funcţionari publici şi privaţi, promiţând (promisiuni materializate ulterior) că îi va determina pe aceştia să îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu pentru sprijinirea activităţii omului de afaceri respectiv (câştigarea de contracte şi lucrări de estetică rutieră şi deszăpezire).

Interesant:   Managementul apelor meteorice: de ce este important și cum poate fi asigurat?

În acelaşi context, spun anchetatorii, Dascălu ar fi pus la dispoziţia aceluiaşi om de afaceri mai multe date nedestinate publicităţii, informaţii menite să îi asigure câştigarea unor licitaţii organizate de CNAIR.

“Astfel, pentru demersurile descrise, inculpatul Florea Dascălu ar fi primit în data de 07.05.2022 suma de 10.000 lei şi foloase necuvenite în cuantum de 2.060 lei, în data de 12 iulie suma de 10.000 lei, iar în data de 22 octombrie suma de 10.000 lei şi foloase necuvenite în cuantum de 5.000 lei, în ultima împrejurare procurorii constatând săvârşirea infracţiunii flagrante”, arată DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Arad cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.