.

UE a căzut de acord asupra plafonării prețului gazului

Distribuie prietenilor tai!

Miniştrii europeni ai Energiei au ajuns la un acord cu privire la plafonarea preţului gazelor naturale, a anunţat luni preşedinţia cehă a UE într-o postare pe Twitter, transmite Reuters.

Acordul anunţat luni vine după mai multe săptămâni de discuţii cu privire la un pachet de măsuri de urgenţă care au creat diviziuni în rândul statelor membre, în încercarea de a răspunde la criza energetică. Cehia, care deţine preşedinţia rotativă a Uniunii Europene, a prezidat negocierile între cele 27 de state membre.

Potrivit unor documente consultate de Reuters, miniştri europeni ai Energiei au convenit luni că plafonarea preţului gazelor va fi declanşată în momentul în care cotaţiile, la hub-ul de gaze Dutch Title Transfer Facility (TTF) de la Amsterdam, ajung la 180 de euro pentru un Megawatt-oră (MWh) timp de trei zile.

În acelaşi document, se precizează că plafonul ar putea fi declanşat începând cu data de 15 februarie 2023 şi, iniţial, nu se va aplica tranzacţiilor de tip “over the counter” (în afara pieţei).

Interesant:   Top 5 sfaturi pentru maximizarea sumelor recuperate din taxe: ce deduceri poți include în cererea de recuperare

Mai mulţi oficiali europeni au dezvăluit pentru Reuters că Germania, care iniţial a fost sceptică la ideea plafonării preţului gazelor, a votat luni în favoarea unui acord privind plafonarea preţului gazelor în Uniunea Europeană, chiar dacă şi-a exprimat unele îngrijorări cu privire la impactul acestei politici asupra capacităţii Europei de a atrage livrări de gaze pe o piaţă globală extrem de competitivă la capitolul preţ.

Cu toate acestea, Germania şi alte state membre sceptice la ideea unui plafon de preţ au încercat să obţină mai multe garanţii pentru a se asigura că plafonul va fi suspendat dacă măsură va avea consecinţe negative.

Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.