Oricine își dorește un zâmbet frumos și sănătos. Pentru a-l obține, trebuie să avem o igienă orală corespunzătoare, să avem grijă ce alimente și băuturi consumăm, să nu fumăm și să facem vizite constante la medicul dentist. În caz contrar, nu numai că zâmbetul nostru nu va avea un aspect plăcut, ci și sănătatea cavității bucale și, implicit, sănătatea organismului nostru vor avea de suferit.
Astfel, din cauza alimentelor și băuturilor consumate, a unei igiene necorespunzătoare, dar și din cauza diferitor probleme genetice, ne putem confrunta cu afecțiuni dentare destul de grave sau chiar cu căderea dinților. În acest caz, implantul dentar poate fi soluția. Ce ai de făcut? Află care este rolul implantului dentar și ce presupune inserarea acestuia, găsește un medic cu experiență, care să se ocupe de inserarea unui implant dentar Valcea, Ploiești, București, Brașov sau din orice alt oraș și fă o programare. Dacă încă nu ești hotărât, iată tot ce trebuie să știi despre acest procedeu:
Ce reprezintă implantul dentar?
Implantul dentar este o piesă în formă de șurub, realizată din titan sau din zirconiu. Implantul din titan este cel mai des întâlnit, în timp ce implantul din zirconiu este utilizat numai în cazul persoanelor alergice la titan. Practic, implantul dentar este o componentă chirurgicală, ce este introdusă în osul maxilar, având rolul de a înlocui rădăcina dinților lipsă și de a susține puntea sau proteza dentară ce urmează a fi montată.
De ce este important să apelezi la implantul dentar? În primul rând, pierderea dinților provoacă dificultăți în ceea ce privește masticația. În plus, lipsa acestora are efecte negative asupra aspectului feței și, implicit, asupra încrederii în propria persoană.
Care sunt pașii inserării implantului dentar?
Inserarea implantului dentar este o procedură chirurgicală simplă și nedureroasă, astfel că se realizează sub anestezie locală. Aceasta se efectuează în 3 pași:
- poziționarea implantului la nivelul maxilarului – etapă ce poate dura 3-6 luni
- aplicarea bontului de vindecare – etapă ce durează aproximativ o săptămână
- montarea bontului și a coroanei – care vor avea culoarea, mărimea și forma dinților naturali
După ce implantul dentar a fost inserat, vei simți un mic disconfort, după care urmează perioada de recuperare, în care e posibil să apară mici dureri. Din acest motiv, medicul stomatolog îți va prescrie medicamente antiinflamatoare. În plus, îți va recomanda să consumi alimente moi, care sunt mai ușor de mestecat.
Acum că ai aflat ce reprezintă, cum se instalează și cât de important este implantul dentar, ia legătura cu medicul tău dentist sau caută un stomatolog experimentat și nu mai sta pe gânduri! Sănătatea ta are prioritate!