Tiberiu Uşeriu (45 ani) a terminat pe locul al doilea ultramaratonul Yukon Arctic Ultra desfăşurat în Canada, în apropierea Cercului Polar, după ce a parcurs distanţa de peste 300 de mile (circa 490 kilometri) în şapte zile şi 33 de minute.
Pe primul loc s-a clasat elveţianul Fabian Imfeld (33 ani), care a terminat cursa în şase zile, 18 ore şi două minute.
De altfel, cei doi au fost singurii care au trecut linia de sosire, după ce, rând pe rând, ceilalţi 19 concurenţi înscrişi în cursa de 300 de mile au abandonat.
Tiberiu Uşeriu a fost la cea de-a doua participare la Yukon Arctic Ultra, însă anul trecut a fost nevoit să se retragă din cauza unor degerături, după parcurgerea a aproximativ 100 de kilometri.
De-a lungul cursei de anul acesta, al cărei start s-a dat în 30 ianuarie, Tiberiu Uşeriu a ţinut legătura cu familia şi susţinătorii de acasă prin intermediul unor convorbiri telefonice, ocazii cu care a declarat că această competiţie este mai dură decât ultramaratonul 6633 Arctic Ultra, pe care a reuşit să îl câştige trei ani la rând.
Uşeriu a dorit să promoveze, prin prezenţa sa la acest ultramaraton, proiectul Via Transilvanica, iniţiat de Asociaţia Tăşuleasa Social, condusă de fratele său, Alin Uhlmann Uşeriu, şi al cărei membru activ este.
Proiectul “Via Transilvanica – drumul care uneşte” a fost lansat în 2018, cu ocazia Centenarului Marii Uniri, şi reprezintă un traseu tematic în lungime de aproximativ 1.000 de kilometri, care străbate zece judeţe, de la Putna până la Drobeta Turnu Severin, menit să promoveze aceste zone atât din punct de vedere turistic, cât şi cultural.
Tibi Ușeriu a terminat ultramaratonul Arctic
Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.