.

Sute de cazuri de hepatită misterioasă

Distribuie prietenilor tai!

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) continuă să primească zeci de semnalări de cazuri de hepatită la copii a căror origine nu a fost încă determinată, cu un total de circa 230 de cazuri probabile în întreaga lume, a anunţat aceasta marţi, informează AFP.

“Până la 1 mai, cel puţin 228 de cazuri probabile au fost semnalate OMS în 20 de ţări, iar alte peste 50 de cazuri sunt în curs de investigare”, a detaliat purtătorul de cuvânt al OMS Tarik Jasarevic în cadrul unui briefing de presă periodic al agenţiilor ONU la Geneva.

“Aceste cazuri au fost raportate în patru din cele şase regiuni ale OMS”, a adăugat el.

Originea acestor inflamaţii hepatice severe rămâne necunoscută.

Majoritatea cazurilor au fost raportate în Europa, iniţial în Regatul Unit.

La 5 aprilie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a fost informată cu privire la 10 cazuri de hepatită acută severă de etiologie necunoscută la copii cu vârsta de sub 10 ani din centrul Scoţiei. Până la 8 aprilie, în Regatul Unit fuseseră identificate 74 de cazuri.

Interesant:   Bonengem Caps: De ce alegerea capsulelor Bonengem poate fi soluția ideală pentru ameliorarea durerilor articulare?

Această hepatită afectează în principal copiii cu vârsta de sub 10 ani şi se manifestă prin simptome precum icter, diaree, vărsături şi dureri abdominale. În unele cazuri, a fost nevoie de transplant de ficat. Cel puţin un copil a murit.

Viruşii obişnuiţi care provoacă hepatita virală acută (A-E) nu au fost detectaţi în niciunul dintre cazuri, potrivit Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) şi OMS.

O analiză a acestor cazuri misterioase de hepatită în SUA a determinat săptămâna trecută autorităţile sanitare americane să privilegieze pista unui adenovirus, fără a-l stabili însă drept cauză definitivă.

Virusuri destul de comune, adenovirusurile sunt în general cunoscute pentru că provoacă simptome respiratorii, conjunctivite şi tulburări digestive.

Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.