.

SUA avertizează că Putin vrea să ocupe Transnistria

Distribuie prietenilor tai!

Preşedintele rus Vladimir Putin nu intenţionează să îşi limiteze dorinţa de ocupare numai la regiunea Donbas din Ucraina, ci vrea să extindă conflictul şi în Transnistria, regiune separatistă din Republica Moldova, a declarat marţi şefa serviciilor de informaţii ale SUA, Avril Haines, potrivit AFP şi Reuters.

“Estimăm că preşedintele Putin se pregăteşte pentru un conflict prelungit în Ucraina, în care intenţionează în continuare să atingă obiective dincolo de Donbas”, a afirmat ea în cadrul unei audieri în Congres.

Serviciile de informaţii americane estimează că armata rusă vrea “să extindă podul terestru (în sudul Ucrainei) până în Transnistria”, a adăugat şefa Comunităţii Naţionale de Informaţii.

Deşi este “posibil” ca forţele ruse să realizeze acest obiectiv în lunile următoare, “ele nu vor putea ajunge în Transnistria şi să includă Odesa fără a decreta o formă de mobilizare generală”, le-a mai spus ea aleşilor americani.

Preşedintele rus “mizează probabil pe o slăbire a determinării SUA şi a Uniunii Europene în momentul în care penuria alimentară şi creşterea preţurilor la energie se vor agrava”, a atras ea atenţia.

Interesant:   Coșmarul trăit de nord-coreeni

“Combinat cu realitatea că Putin se confruntă cu un dezechilibru între ambiţiile sale şi capacităţile militare convenţionale ale Rusiei, asta înseamnă cel mai probabil o evoluţie mai impredictibilă şi cu potenţial de escaladare în următoarele câteva luni”, a mai declarat Avril Haines.

“Tendinţa actuală sporeşte riscurile ca preşedintele Putin să se îndrepte spre măsuri mai drastice, inclusiv instaurarea legii marţiale, reorientarea producţiei industriale sau o potenţială escaladare militară cu scopul de a elibera resursele necesare pentru a atinge acest obiectiv”, a spus ea.

“Considerăm în continuare că preşedintele Putin nu va autoriza folosirea armei nucleare decât dacă va percepe o ameninţare existenţială pentru stat sau regimul rus”, a adăugat şefa serviciilor americane de informaţii.

Preşedintele rus ar putea să recurgă totuşi la ea “dacă va considera că pierde războiul în Ucraina şi că NATO intervine sau se pregăteşte să intervină”, a precizat Avril Haines.

Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.