O companie spaniolă a conceput un sistem prin intermediul căruia poate fi extrasă apă potabilă din aer pentru aprovizionarea regiunilor aride, în care oamenii au nevoie disperată de aceasta, informează Reuters miercuri.
”Scopul este de a ajuta oamenii”, a declarat Enrique Veiga, inginerul în vârstă de 82 de ani care a inventat dispozitivul în timpul unei secete severe care a afectat sudul Spaniei în anii ’90.
”Ţelul este acela de a ajunge în locuri, precum taberele de refugiaţi, care nu au apă potabilă”, a adăugat el.
Dispozitivele fabricate de compania sa, Aquaer, furnizează deja apă curată şi sigură în comunităţi din Namibia şi o tabără de refugiaţi din Libia.
”În satele pe care le-am vizitat în Namibia, (locuitorii) erau uimiţi, nu înţelegeau, întrebau de unde venea apa”, a povestit Veiga.
Sistem pe baza funcționării aerului condiționat
Aparatele utilizează electricitate pentru a răci aerul până când acesta se condensează în apă, pe baza aceluiaşi fenomen ce stă la baza condensării în unităţile de aer condiţionat.
În timp ce alte dispozitive generatoare de apă se bazează pe o tehnologie similară care necesită un nivel ridicat de umiditate ambientală şi temperaturi reduse, aparatele lui Veiga funcţionează la temperaturi de până la 40 de grade Celsius şi pot suporta o umiditate cuprinsă între 10% şi 15%.
Un dispozitiv de dimensiuni reduse poate produce 50-75 litri pe zi şi poate fi transportat cu uşurinţă cu ajutorul unui cărucior, însă variantele mai mari pot produce până la 5.000 de litri pe zi.
”Intenţia noastră nu este doar aceea de a crea un dispozitiv eficient, ci şi de a-l face util oamenilor care sunt nevoiţi să meargă pe jos kilometri întregi pentru a aduce apă sau să facă fântâni”, a explicat Veiga.
Nhat Vuong, refugiat vietnamez din Elveţia, s-a alăturat acestei cauze după o întâlnire cu Veiga şi vizitarea unei tabere de refugiaţi din apropiere de Tripoli, în Libia, în 2017.
El a fondat o organizaţie non-profit, Water Inception, care a adus în tabără un aparat cu capacitatea de producţie de 500 litri pe zi. ”Funcţionează frumos, sunt foarte fericit”, a spus Nhat, care strânge în prezent fonduri pentru a instala panouri solare cu ajutorul cărora pot fi reduse costurile energiei electrice şi impactul asupra mediului înconjurător.