Soțul reginei Elisabeta a încetat din viață. Prințul Philip avea 99 de ani

Distribuie prietenilor tai!
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a încetat din viaţă, la vârsta de 99 de ani, a anunţat vineri Palatul Buckingham.

Prinţul Philip, consortul care a ajutat-o pe regina Elisabeta să modernizeze monarhia britanică, a fost un ofiţer de marină care se exprima fără menajamente şi ar putea fi ţinut minte cel mai bine ca fiind figura publică morocănoasă, scrie vineri agenţia Reuters, după ce soţul suveranei Regatului Unit a decedat la vârsta de 99 de ani.

Franc şi irascibil, Philip a trăit în umbra celei cu care s-a căsătorit în 1947 la abaţia Westminster, mergând întotdeauna la un pas în urma ei la mii de ceremonii publice în timpul celei mai îndelungate domnii din istoria britanică.

Deşi nu avea un rol oficial, Philip, duce de Edinburgh, a fost una din cele mai influente personalităţi din familia regală timp de peste şapte decenii.

Un prinț nonconformist

A fost de multe ori criticat pentru comportament şi pentru remarcile uneori nepoliticoase. Prietenii spun însă că, în calitate de cel mai apropiat confident al reginei, a contribuit la rolul monarhiei cu spiritul său, cu o inteligenţă nerăbdătoare şi o energie inepuizabilă.

Interesant:   Rusia ar pregăti trimiterea de rachete nucleare în Crimeea

”A fost pur şi simplu forţa şi sprijinul meu în toţi aceşti ani”, a destăinuit chiar Elisabeta, într-un omagiu personal neobişnuit adus soţului ei în 1997, la 50 de ani de căsătorie. ”Eu şi întreaga sa familie şi ţara aceasta şi multe altele îi datorăm mai mult decât va pretinde vreodată sau decât vom şti vreodată”, a spus regina.

Dacă a nutrit vreo frustrare pentru viaţa ca prinţ consort, Philip nu a lăsat niciodată să se vadă în public. Născut într-o epocă de respect pentru monarhie, el a ajutat-o pe Elisabeta să facă faţă revoluţiilor politice şi sociale din secolul 20 pentru a făuri o monarhie adaptată vremurilor noi.

 

Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.