Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a sosit marţi dimineaţă la Wuhan (centru), oraşul epicentru al COVID-19, o premieră de la declanşarea epidemiei.
Întâlniri cu locuitori, medici, bolnavi şi responsabili politici sunt incluse în programul vizitei sale “de inspecţie” în acest oraş, complet izolat de la sfârşitul lui ianuarie. Redeschiderea parţială a complexului Disneyland şi a magazinelor Ikea, precum şi închiderea spitalelor temporare sunt semne care indică reîntoarcerea treptată a Chinei la normalitate după o lună şi jumătate de restricţii cauzate de epidemia de coronavirus, notează AFP.
În ţara unde COVID-19 şi-a făcut apariţia la sfârşitul lui 2019, epidemia dă semne de regres de mai bine de câteva săptămâni, în timp ce virusul continuă să se propage în restul lumii.
Chiar dacă restricţiile impuse continuă să fie draconice, iar mulţi locuitori preferă să rămână izolaţi la domiciliu, cu fiecare zi, numărul pietonilor şi automobiliştilor creşte pe străzile din Beijing.
Capitala rămâne departe de afluenţa obişnuită, iar mijloacele de transport în comun sunt, în cea mai mare parte, în continuare goale. Puţini locuitori se aventurează afară din locuinţe fără să poarte o mască de protecţie.
Însă, la Wuhan (centrul ţării), oraşul cu 11 milioane de locuitori considerat centrul epidemiei, mai multe semne indică un sfârşit progresiv al măsurilor de carantină impuse pe 23 ianuarie.
Semnul regresului epidemiei în acest oraş, unde au fost înregistrate pe departe cele mai multe cazuri de contaminare din ţară, 14 dintre cele 16 spitale de campanie inaugurate pentru pacienţii contaminaţi au fost deja închise, potrivit agenţiei Xinhua.
Două spitale, unul instalat într-o fabrică, celălalt pe un stadion, şi-au închis porţile duminică după ce au externat 61 de pacienţi vindecaţi. Aceste spitale aveau o capacitate totală de 2.000 de bolnavi, a precizat agenţia de presă oficială.
“Nu e prea departe”
Un înalt oficial din ţară a dat de înţeles vineri că izolarea provinciei Hubei, a cărei capitală este Wuhan, ar putea lua sfârşit în curând. “Ziua pe care o aşteapă toată lumea nu ar trebui să fie prea departe”, a declarat pentru presă Ding Xiangyang, secretar general adjunct al guvernului.
Contactaţi de AFP, locuitori ai provinciei şi-au arătat nerăbdarea de a putea ieşi din case, în special în regiunile din Hubei unde niciun caz de contaminare nu a mai fost anunţat în ultimele săptămâni.
Vizita de săptămâna trecută a unui înalt oficial al regimului comunist la Wuhan a fost perturbat de criticile locuitorilor aflaţi în carantină, care denunţau aparente probleme de aprovizionare.
Semn că situația revine la normal: Președintele Chinei, în vizită la Wuhan.
Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.