Secretarul Apărării din SUA: Huawei este un pericol pentru NATO

Distribuie prietenilor tai!

Secretarul american al Apărării, Mark Esper, le-a atras atenţia ţărilor europene că, prin autorizarea gigantului chinez de echipamente de telecomunicaţii Huawei să construiască reţele 5G, riscă să “ameninţe” NATO.
“Dacă nu înţelegem ameninţarea şi nu reacţionăm, acest lucru ar putea în cele din urmă să ameninţe cea mai de succes alianţă militară din istorie, NATO”, a afirmat şeful Pentagonului la Conferinţa de Securitate de la Munchen.
La rândul său, secretarul american de stat Mike Pompeo a denunţat ‘Calul Troian’ reprezentat, în opinia sa, de producătorul chinez de echipamente de telecomunicaţii, a cărui implicare în reţelele 5G occidentale ar conduce la transferarea de date ale tuturor utilizatorilor către ‘Partidul Comunist Chinez şi serviciile secrete chineze’.
Cel mai mare producător din domeniu din lume, Huawei a fost contestată, pe fondul războiului comercial dintre SUA şi China, de administraţia Trump, care a invocat riscul de spionaj în favoarea guvernului chinez.
Statele Unite au făcut apel la numeroase ţări să nu folosească infrastructura Huawei pentru dezvoltarea noii reţele telefonice 5G.
În mai 2019, Washingtonul a inclus grupul chinez pe o listă neagră, obligând de facto companiile americane şi rezidenţii din SUA să găsească alţi furnizori pentru echipamentele lor de telecomunicaţii.

Interesant:   A murit o cunoscută actriță din serialul ”Game of Thrones”
Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.