Marina rusă a testat cu succes o rachetă hipersonică de croazieră de tipul Ţirkon (Zircon) lansată marţi spre o ţintă în Marea Barenţ, i-a raportat şeful Statului Major al armatei ruse Valeri Gherasimov preşedintelui Vladimir Putin miercuri, în ziua în care liderul de la Kremlin a împlinit 68 de ani. ‘Ieri (marţi), la 07:15, fregata ‘Admiral Gorşkov’, aflată în apele Mării Albe, a lansat în cadrul testelor de zbor, pentru prima oară, o rachetă hipersonică de croazieră ‘Ţirkon’ împotriva unei ţinte navale în Marea Barenţ’, a declarat Gherasimov în cadrul unei videoconferinţe cu Putin. Generalul rus a indicat că racheta de croazieră şi-a atins ţinta, situată la o distanţă de 450 de kilometri, precizând că ‘Ţirkon’ a atins o altitudine maximă de 28 de km, iar zborul său a durat patru minute şi jumătate. ‘A dezvoltat o viteză hipersonică mai mare de Mach 8’, a subliniat generalul Gherasimov, adăugând că de îndată ce testele cu ‘Ţirkon’ vor fi finalizate, se prevede echiparea navelor de suprafaţă şi a submarinelor marinei ruse cu acest tip nou de rachetă. Putin, care a împlinit miercuri 68 de ani, a subliniat că testul reuşit al rachetei de croazieră hipersonice este ‘un eveniment important nu numai pentru forţele armate, ci şi pentru întreaga Rusie, pentru întreaga ţară’. Preşedintele rus a explicat că echiparea forţelor armate cu ‘cele mai noi sisteme de arme, fără echivalent în lume’, garantează capacitatea de apărare a Rusiei pentru o lungă perioadă de timp. Cu această ocazie, Putin a mulţumit tuturor celor care au luat parte la construcţia rachetei ‘Ţirkon’. În iunie anul trecut, şeful statului rus anunţase că Rusia va putea în curând contracara armele hipersonice dezvoltate de alte ţări, cu SUA în frunte. Rusia este înaintea SUA în dezvoltarea acestui tip de armament, remarcase atunci Putin. Racheta hipersonică se deplasează cu o viteză de câteva ori mai mare decât cea a sunetului, urmează o traiectorie mult mai joasă şi mai plană decât rachetele balistice clasice. Moscova şi-a desfăşurat anul trecut primele rachete hipersonice cu capacitate nucleară. Potrivit unui raport al Serviciului de cercetare al Congresului SUA, SUA dezvoltă arme hipersonice de la începutul anilor 2000. În august anul trecut, US Air Force şi Lockheed Martin au efectuat cu succes un test al viitoarei lor rachete hipersonice AGM-183A la baza forţelor aeriene Edwards din California.
Rusia a testat o nouă rachetă chiar de ziua lui Vladimir Putin
Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.