.

Rusia a ridicat două avioane de vânătoare deasupra Mării Negre

Distribuie prietenilor tai!

Rusia a ridicat de la sol două avioane de luptă Suhoi Su-30 pentru a escorta două bombardiere strategice americane B-1B Lancer deasupra Mării Negre, a comunicat miercuri Ministerul rus al Apărării, incident care coincide cu vizita secretarului apărării al SUA în regiune, potrivit Reuters.

Avioane supersonice americane datând din perioada Războiului Rece, B-1B au fost concepute iniţial pentru a transporta bombe nucleare şi rachete, dar acum transportă încărcături convenţionale.

‘Echipajele avioanelor de luptă ruse au indentificat ţintele aeriene ca fiind două bombardiere strategice supersonice B-1B ale US Air Force, însoţite de două avioane de realimentare KC-135, şi le-au escortat deasupra Mării Negre’, declară Ministerul rus al Apărării într-un comunicat căruia i-a ataşat o scurtă secvenţă video cu un avion american în zbor.

‘După ce avioanele străine şi-au schimbat direcţia în sens opus frontierei de stat a Rusiei, aparatele ruseşti au revenit la baza lor permanentă în condiţii de siguranţă’, conform ministerului citat.

Interesant:   Joe Biden si tactica pământului pârjolit

Potrivit acestuia, avioanele ruse şi-au efectuat zborul în conformitate strictă cu normele internaţionale privind exploatarea spaţiului aerian şi nu au permis ca frontiera de stat să fie încălcată.

Ministerul Apărării de la Moscova susţine că bombardierele americane se apropiau de frontiera rusă, iar pentru interceptarea lor au fost ridicate aparate de luptă ruseşti din cadrul forţelor aeriene ale Flotei Rusiei din Marea Neagră, conform Interfax.

Aflat într-o vizită marţi în Ucraina, ministrul american al apărării, Lloyd Austin, a declarat că Rusia este un obstacol în calea păcii în estul Ucrainei, şi a cerut Moscovei să înceteze activităţile de destabilizare în Marea Neagră şi de-a lungul graniţelor Ucrainei.

Moscova, în schimb, reproşează Kievului absenţa progreselor în implementarea acordurilor de pace de la Minsk, destinate să pună capăt conflictului din estul Ucrainei, ceea ce autorităţile ucrainene neagă.

Un caz similar cu B-1B a avut loc duminică deasupra Mării Japoniei, la doar câteva zile după un incident cu un distrugător american tot în Extremul Orient.

Interesant:   “Sincer? A fost groaznic!” Confesiunile moștenitorului tronului britanic
Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.