Războiul din Ucraina este considerat o problemă critică pe termen mediu şi lung la adresa ţării noastre de 44% dintre români, o problemă importantă – de 40%, o problemă neimportantă – de 2%, iar 14% nu ştiu sau nu au răspuns la întrebare, mai relevă cercetarea.
Conform acesteia, 64% dintre români percep Rusia drept stat inamic, în timp ce 2% o consideră stat prieten, iar 18% stat competitor şi 16% nu ştiu sau nu au răspuns.
Republica Moldova este considerată stat prieten de 64% dintre respondenţi, în timp ce 15% o consideră stat competitor, 2% – stat inamic, iar 19% nu ştiu sau nu au răspuns.
Germania şi Statele Unite ale Americii au acelaşi procent în ceea ce priveşte percepţia ca state prietene – 54% şi state inamice – 4%, iar 24%, respectiv 21% dintre români le consideră state competitoare.
În ceea ce priveşte percepţia ca state prietene pe următoarele locuri se află Franţa şi Marea Britanie, fiecare cu 53%, Spania – 52%, Italia – 51%, Israel – 49%, Bulgaria – 44%, Polonia şi Ucraina – fiecare cu 40%, Olanda – 32%.
Serbia, Ungaria şi China sunt percepute mai mult drept state competitoare. Serbia este considerată un astfel de stat de 44% dintre respondenţi, în timp ce 9% o consideră stat inamic, Ungaria de 48% (13% – stat inamic) şi China de 30% (26% – stat inamic). Fiecare are 18% în ceea ce priveşte percepţia ca stat prieten. Restul procentelor nu ştiu sau nu au răspuns.
Cercetarea mai relevă că majoritatea românilor (55%) sunt mai degrabă nemulţumiţi de poziţia pe care România o ocupă în lume, în timp ce 14% sunt mai degrabă mulţumiţi, iar 24% nu au putut aprecia şi 7% au refuzat să ofere un răspuns.
Potrivit studiului, 45% dintre respondenţi consideră că România este văzută mai degrabă negativ de ţările occidentale, în timp ce 18% cred că este văzută mai degrabă pozitiv, iar 33% nu au putut aprecia sau nu au răspuns.
De asemenea, 24% dintre cei intervievaţi cred că preşedintele Klaus Iohannis este respectat de liderii ţărilor occidentale, în timp ce 37% nu cred acest lucru, iar 39% nu au o părere formată.
Cercetarea mai relevă că investiţiile Ungariei în Transilvania sunt considerate de 53% dintre cei chestionaţi drept o problemă importantă la adresa României pe termen mediu şi lung, în timp ce 12% cred că este o problemă critică, iar 21% cred că este o problemă neimportantă şi 14% nu ştiu sau nu au răspuns.