.

România, avertizată din cauza defrișărilor ilegale

Distribuie prietenilor tai!

Europarlamentarul Thomas Waitz (grupul Verzilor) a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că România a primit avertismente din partea UE şi are la dispoziţie trei luni pentru a rezolva problema defrişărilor ilegale, în caz contrar riscând să primească sancţiuni dure de la nivel european.

Thomas Waitz a venit la Iaşi pentru a lua parte la o dezbatere privind “Viitorul pădurilor” dar şi pentru a vizita Codrii Iaşilor.

“Am călătorit în multe ţări şi am venit aici să văd care este situaţia, pentru că sunt multe probleme privind despăduririle. Am fost în mai multe zone ale României pentru a vedea situaţia. De aceea am venit şi aici, să văd în această după amiază Codrii Iaşilor. (…) Din păcate, toată această cantitate de lemn furată din pădurile din România nu se compară cu alte ţări. Este o cantitate foarte mare. România este considerată într-un fel ca fiind oaia neagră a Europei. Deja a primit avertismente din partea UE. România mai are trei luni pentru a rezolva această situaţie. Este un adevărat dezastru ceea ce se întâmplă în ţara dumneavoastră din cauza acestor păduri tăiate, mai ales că sunt foarte multe păduri importante şi seculare. Este foarte important ca România în aceste trei luni să oprească aceste despăduriri”, a afirmat eurodeputatul.

Interesant:   Cât de bune sunt anvelopele M/T pe timp de iarnă

El a dat asigurări că va face presiuni în UE pentru a implementa strategii referitoare la păduri.

În cadrul dezbaterii privind “Viitorul pădurilor”, eveniment organizat de Green European Foundation şi Agent Green împreună cu grupul de iniţiativă civică Codrii Iaşilor, au fost organizate mai multe ateliere pe teme de mediu, în mod special, privind soarta pădurilor.

Mihai Diac, reprezentant al iniţiativei civice Codrii Iaşilor, a prezentat situaţia Pădurii Bârnova-Dobrovăţ.

“Întâlnirea de astăzi a pus într-un context european situaţia Pădurii Bârnova-Dobrovăţ, aflată la sud de Iaşi. Asta înseamnă modul în care sunt protejate ariile împădurite, modul în care se fac tăieri ilegale. De asemenea, s-a vorbit despre însemnătatea pădurilor în context european mai larg. Acum două zile am ieşit la alergat şi am văzut o benă care transporta ilegal lemne tăiate din pădure. Am sunat la 112 şi apoi a rămas ca poliţia să intercepteze doi metri cubi de lemne tăiate ilegal. Nu este o problemă izolată, e una generalizată. Bena aceasta trecea pe lângă cantonul silvic unde lucra pădurarul în curte. Asta nu se întâmplă fără ca el să ştie”, a susţinut Diac.

Interesant:   Centralele pe gaz: cum să alegi opțiunea ideală pentru locuința și bugetul tău
Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.