.

România are cel mai scăzut cost orar al forței de muncă din UE

Distribuie prietenilor tai!
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Costul orar mediu al forţei de muncă în întreaga economie (excluzând agricultura şi administraţia publică) în 2020 este estimat la 28,5 euro în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene şi la 32,3 euro în zona euro, în creştere faţă de 27,7 euro în UE şi, respectiv, 31,4 euro în zona euro, în 2019, arată datele publicate de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).

Totuşi, există diferenţe semnificative între statele membre, cele mai scăzute costuri orare ale forţei de muncă fiind înregistrate anul trecut în Bulgaria (6,5 euro), România (8,1 euro) şi Ungaria (9,9 euro), iar cele mai ridicate în Danemarca (45,8 euro), Luxemburg (42,1 euro) şi Belgia (41,1 euro).

În 2020, costul orar mediu al forţei de muncă în industrie era de 28,8 euro în UE şi de 34,8 euro în zona euro, în timp ce în construcţii era de 25,6 euro în UE şi de 29 euro în zona euro, iar în servicii de 28,2 euro în UE şi de 31,1 în zona euro.

Interesant:   Autorizarea de funcționare a City Insurance a fost retrasă

Între 2019 şi 2020, costul orar al forţei de muncă în întreaga economie exprimat în euro a crescut la 3,1% în UE şi cu 2,9% în zona euro.

Cea mai mare creștere, în Portugalia

În zona euro, costul orar al forţei de muncă a urcat în toate statele membre, cu excepţia Maltei (minus 4,7%), Ciprului şi Irlandei (minus 2,7% fiecare), iar cea mai mare creştere a fost în Portugalia (8,6%), Lituania (7,5%) şi Slovacia (7%). Cel mai redus ritm de creştere s-a consemnat în Luxemburg (0,5%), Finlanda (0,7%) şi Olanda (0,8%).

Pentru statele membre din afara zonei euro, cea mai mare creştere a costului orar al forţei de muncă exprimat în moneda naţională a urcat anul trecut în toate statele membre, cu excepţia Croaţiei (minus 1%), iar cea mai mare creştere a fost în Ungaria (7,9%), Bulgaria (7,8%), Cehia (7,4%) şi România (7,2%). Cel mai redus ritm de creştere a fost în Suedia (1,1%) şi Danemarca (2%).

Interesant:   România, campioană la vânzări cu amănuntul
Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.