conturi online in valuta rapid

.

România a recuperat insula Belina de la Liviu Dragnea

Distribuie prietenilor tai!

Premierul Ludovic Orban a anunţat, joi, că Insula Belina şi Braţul Pavel vor reveni în administrarea statului, după ce va fi semnat procesul-verbal de preluare de către Apele Române.
“Am o veste bună să vă dau: după o lungă perioadă în care Insula Belina şi Braţul Pavel au rătăcit prin mâinile prietenilor din Teleorman ai PSD-ului şi ai lui Dragnea, astăzi Insula Belina va reveni în administrarea statului. Astăzi se semnează procesul-verbal de preluare de către Apele Române a Insulei Belina şi a Braţului Pavel, iar preluarea – de asta a şi apărut o întârziere faţă de planul pe care l-am avut – se va face fără contractele pe care le încheiase Consiliul judeţean, adică beneficiarul îl ştiţi foarte bine: Tel Drum. Practic, preluarea va fi curată”, a arătat premierul, în debutul şedinţei de Guvern.

Orban a adăugat că vor trebui analizate construcţiile “ilegale” realizate acolo, iar Ministerul Mediului va pregăti o hotărâre de Guvern referitoare la modul de administrare a Insulei Belina.
“Sigur, după aia, trebuie văzut tot ce s-a construit în mod ilegal în Insula Belina şi trebuie dispuse toate măsurile necesare. Aici, Ministerul Mediului va trebui să vină cu o hotărâre de Guvern, în care să reglementăm toate aspectele legate de modul de administrare a Insulei Belina şi a Braţului Pavel. (…) Aşteptăm hotărârea de Guvern cu celeritate, astfel încât să încheiem acest episod trist în care baroni roşii au încercat să transforme în moşie proprie, practic, proprietăţi ale statului român”, a menţionat prim-ministrul. Un pilot a relatat marţi, la Tribunalul Bucureşti, că l-a transportat de mai multe ori pe Liviu Dragnea cu un elicopter pe insula Belina, în baza unui contract încheiat cu PSD.
Constantin Apăvăloaie, administrator al firmei de transport aviatic Cobrex Trans din Braşov, a fost audiat marţi, în calitate de martor, în dosarul “Belina”, în care este judecată Sevil Shhaideh, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării.
Apăvăloaie a declarat că firma Cobrex Trans deţine elicoptere şi aeronave de transport şi a fost de mai multe ori cu elicopterul în zona braţului Pavel şi insula Belina.
“L-am transportat de mai multe ori pe domnul Dragnea pe insula Belina. Nu ştiu dacă este insulă din punct de vedere geografic, dar aşa o identificam. Imediat după ce aterizam pe insula Belina, îl lăsam pe domnul Dragnea şi plecam. (…) Serviciile de transport au fost încheiate în baza unui contract semnat între Cobrex Trans şi PSD”, a spus pilotul.
Acesta a explicat că, prima dată când a aterizat pe insula Belina, a găsit acolo “bălării”, însă a vorbit cu un administrator şi a fost construită o platformă de beton, dar care nu putea fi considerată un heliport.

Interesant:   Donald Trump, al 47-lea Presedinte SUA
Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.