Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a convocat, vineri, o şedinţă în sistem videoconferinţă, cu prefecţii şi şefii de structuri centrale şi teritoriale, pentru a stabili măsurile care vor fi luate în următoarele două săptămâni pentru prevenirea şi limitarea îmbolnăvirilor cu COVID-19.
“Trag un semnal de alarmă: prin lipsa de responsabilitate a celor care încalcă normele de protecţie sanitară, riscăm să pierdem tot ceea ce am reuşit printr-un efort titanic al nostru, al tuturor. Trebuie să fim foarte vigilenţi în perioada următoare. Este extrem de important să luăm atitudine şi să ne implicăm în protejarea sănătăţii românilor. Altfel, viaţa noastră socială şi economică va fi bulversată. Vă cer să acţionaţi cu profesionalism şi rigurozitate, dar şi cu atenţie, pentru a nu cădea în extreme fie de exces, fie de toleranţă”, a spus ministrul de Interne, Marcel Vela în cadrul videoconferinţei, potrivit unui comunicat de presă.
La rândul său, secretarul de stat, chestor şef de poliţie Bogdan Despescu, a transmis că principalul obiectiv al măsurilor care vor fi luate în următoarele două săptămâni este prevenirea răspândirii noului coronavirus şi nu aplicarea de sancţiuni.
În cadrul şedinţei s-a stabilit ca la nivelul fiecărui judeţ să fie organizată, sub autoritatea prefectului, o grupă de coordonare operativă, care să evalueze situaţia specifică şi să intensifice activităţile de verificare şi depistare a celor care nu respectă regulile de protecţie sanitară.
De asemenea, s-a dispus ca prima întâlnire a membrilor grupelor de coordonare operativă să aibă loc imediat după încheierea şedinţei convocate de conducerea MAI.
Sub coordonarea acestor grupe, la nivelul fiecărui judeţ vor fi organizate echipe mixte formate din poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti locali, reprezentanţi ai inspectoratelor teritoriale de muncă, direcţiilor sanitar-veterinare şi de la Protecţia Consumatorului, precum şi de la alte autorităţi cu competenţe în efectuarea de verificări cu privire la respectarea regulilor de protecţie sanitară.
În situaţiile de încălcare a normelor instituite pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, se vor dispune măsuri de sancţionare, inclusiv de suspendare a activităţii unor operatori economici.
Conform MAI, se vor desfăşura activităţi de verificare punctuale atunci când se vor primi sesizări cu privire la nerespectarea măsurilor de limitare a îmbolnăvirilor cu COVID-19, dar şi acţiuni cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, pieţe, târguri, precum şi la ştranduri, terase şi cluburi în aer liber.
În plus, o atenţie deosebită va fi acordată staţiunilor de la mare şi de la munte, precum şi traseelor de deplasare către acestea. Totodată, printre priorităţile echipelor de verificare va fi şi transportul intern şi internaţional de persoane atât rutier, cât şi feroviar.
Conducerea MAI a cerut structurilor responsabile să ia măsuri suplimentare mai ales la sfârşit de săptămână.
Pentru îndeplinirea misiunilor din următoarele două săptămâni, se vor suplimenta efectivele şi mijloacele tehnice din teren.
Pentru zona litoralului, unde se aşteaptă un număr mare de turişti la sfârşit de săptămână, conducerea ministerului a dispus Poliţiei Naţionale, Jandarmeriei şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă să trimită ofiţeri de la nivel central pentru a sprijini efectivele care acţionează în municipiul Constanţa.
Razii de amploare în toată țara pentru respectarea regulilor de distanțare socială
Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.