.

Razie printre taximetriștii-pirați din centrul Capitalei

Distribuie prietenilor tai!

Inspectori din cadrul Direcției Generale de Poliție Locala și Control a Municipiului Bucuresti au efectuat, vineri noapte, un control în zona centrală a Capitalei pentru depistarea și sancționarea taximetriștilor care obișnuiesc să refuze cursele sau să propună alte prețuri decât cele stabilite de aparatul de taxat. Potrivit Primăriei Capitalei, polițiștii locali au acționat în zonele Str. Halelor / Str. Șelari și Calea Victoriei / Splaiul Independenței. Au fost verificate documentele de transport aferente unui număr de 57 autovehicule și au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 34.800 lei, conform Legii 38/2003. Ca măsuri complementare, polițiștii locali au reținut două autorizații de taxi, iar în alte trei cazuri urmeaza să fie sesizate alte autorități de autorizare. Acțiunea face parte dintr-un set de măsuri care sunt aplicate in vederea descurajarii taximetristilor de a mai practica tarife preferentiale sau de a refuza curse, nereguli ce sunt aduse, zilnic, de către bucureșteni, în atenția D.G.P.L.C.M.B.

Interesant:   Ce probleme are Roxana Mînzatu in declaratia de avere, articol din Politico
Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.