.

Pus în fața unei catastrofe, Putin și-a schimbat comandantul din Ucraina

Distribuie prietenilor tai!

Ministrul apărării al Federaţiei Ruse, Serghei Şoigu, a făcut miercuri noi numiri la conducerea “operaţiunii militare speciale” din Ucraina, informează Reuters şi TASS.

Comandant al Forţelor armate combinate care luptă în Ucraina a fost numit şeful Statului Major rus, generalul Valeri Gherasimov, iar adjuncţi ai săi au fost numiţi comandantul Forţelor Aerospaţiale ruse generalul Serghei Surovikin, comandantul Forţelor Terestre generalul Oleg Saliukov, precum şi şeful-adjunct al Statului Major al armatei ruse, general-locotenentul Aleksii Kim, a precizat Ministerul Apărării rus.

Potrivit ministerului rus, decizia privind majorarea nivelului de conducere al “operaţiunii militare speciale” din Ucraina este legată de “extinderea anvergurii obiectivelor vizate, necesitatea organizării unei cooperări mai strânse între tipurile de trupe ale forţelor armate, precum şi de majorarea calităţii tuturor formelor de aprovizionare şi a eficienţei conducerii” acestor forţe.

În octombrie anul trecut, Şoigu l-a numit comandant al Forţelor armate combinate din Ucraina pe Surovikin, care din 2017 este comandantul Forţelor Aerospaţiale ale Rusiei.

Interesant:   Cum a fost lichidat liderul Hezbollah: operațiunea israeliană ultrasecretă, pas cu pas

La 24 februarie anul trecut, Rusia a lansat o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei. Moscova pretinde că desfăşoară o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a populaţiei rusofone din Ucraina.

Polonia este gata să livreze Ucrainei o companie de tancuri Leopard cerute de Kiev, în cadrul unei coaliţii internaţionale, a declarat miercuri preşedintele polonez, informează AFP.

“O companie de tancuri de asalt Leopard (14 blindate) va fi transmisă în cadrul unei coaliţii care este pe cale să fie construită”, a declarat preşedintele polonez Andrzej Duda, în cadrul unei conferinţe de presă alături de omologii săi ucrainean şi lituanian, la Liov (Lvov, Lviv) în vestul Ucrainei.

“După cum ştiţi, trebuie îndeplinite o serie întreagă de exigenţe formale, (obţinute) acorduri, etc.”, a declarat preşedintele polonez. “Vrem în primul rând ca aceasta să fie o coaliţie internaţională”.

Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.