Ministerul Afacerilor Externe (MAE) subliniază “necesitatea unei înţelegeri corecte a istoriei” şi a cerut clarificări în privinţa afirmaţiilor recente ale preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, care a spus că ”Bucovina de Nord a fost ocupată de români”.
În acest context, arată un comunicat MAE, secretarul de stat Dan Neculăescu a avut joi o discuţie cu ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Oleksandr Bankov.
“Partea română a solicitat clarificări privind referirile la România apărute în discursul public recent al preşedintelui Ucrainei, exprimând surprinderea faţă de acestea şi evidenţiind necesitatea unei înţelegeri corecte a istoriei”, arată ministerul român.
În cadrul aceleiaşi întâlniri, partea română “a reiterat importanţa deosebită pe care o acordă asigurării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina, în conformitate cu normele şi standardele internaţionale în materie, inclusiv cu luarea deplină în considerare a tuturor recomandărilor Comisiei de la Veneţia”.
În acest cadru, Neculăescu a exprimat preocupare cu privire la efectele pe care adoptarea, la 16 ianuarie, a noii Legi a educaţiei secundare le-ar putea avea asupra dreptului la educaţie în limba maternă a membrilor minorităţii române, precum şi interesul părţii române pentru intensificarea dialogului cu partea ucraineană, nu doar în cadrul Comisiei mixte bilaterale privind minorităţile naţionale, dar şi între autorităţile ucrainene şi minoritatea română din Ucraina pentru a răspunde preocupărilor acestora.
Miercuri, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a făcut un apel la solidaritate către conaţionali într-un discurs cu ocazia Zilei unităţii Ucrainei, în care susţine, printre altele, că ”Bucovina de Nord a fost ocupată de români”, potrivit discursului în limba engleză postat pe site-ul preşedinţiei de la Kiev.
”Cu exact 101 ani în urmă, a avut loc unul dintre cele mai semnificative evenimente din istoria statalităţii ucrainene şi a luptei pentru eliberarea naţională. ‘Visele seculare pe care cei mai buni fii ai Ucrainei le-au trăit şi pentru care au murit au devenit realitate’. Acesta este un citat din Actul Zluki, care a anunţat reunificarea într-un stat unic, independent şi care a fost proclamat de liderii RPU (Republica Populară Ucraineană – n.r.) şi RPUO (Republica Populară a Ucrainei Occidentale – n.r.) pe 22 ianuarie 1919 în piaţa Sofia din Kiev. În toate colţurile Ucrainei, acest fapt a fost primit cu entuziasm şi inspiraţie: în sfârşit, exista şansa de a construi o ţară unită şi independentă. Din păcate, ea a fost irosită. Ambiţiile politicienilor i-au împiedicat să realizeze adevărata unitate statală. Unitate nu în cuvinte, ci în fapte. Curând, RPU a părăsit Kievul sub presiunea bolşevicilor, majoritatea teritoriului Galiţiei a fost ocupat de trupele poloneze. Bucovina de Nord a fost ocupată de români, iar Cehoslovacia a luat Transcarpatia. Au trecut peste o sută de ani. Am tras vreo concluzie din această poveste? Ea ne învaţă un principiu simplu, dar vital pentru Ucraina: doar împreună suntem puternici”, a spus şeful statului ucrainean în discursul de pe site-ul preşedinţiei.
Președintele Ucrainei acuză România că a ocupat Bucovina. Ambasadorul Ucrainei, convocat la MAE
Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.