.

Președintele Chinei dă semnalul invadării Taiwanului

Distribuie prietenilor tai!

Preşedintele chinez Xi Jinping a promis sâmbătă să realizeze o “reunificare” paşnică a Chinei continentale cu Taiwanul, fără să menţioneze direct recurgerea la forţă, după o săptămână de tensiuni crescute cu insula revendicată de Beijing, ceea ce a suscitat îngrijorări pe plan internaţional.

Taiwanul, condus de un guvern democratic ales, a constituit obiectul unor presiuni militare şi politice din partea Beijingului în dorinţa de a-şi impune suveranitatea asupra insulei, dar Taipeiul s-a angajat să-şi apere libertatea şi susţine că numai poporul taiwanez poate să-şi decidă viitorul.

Într-un discurs rostit la Palatul Adunării Populare din Beijing, Xi Jinping a declarat că poporul chinez are o “tradiţie glorioasă” în a se opune separatismului.

“Separatismul independentist al Taiwanului este cel mai mare obstacol în calea reunificării patriei şi cel mai grav pericol ascuns pentru renaşterea naţională”, a afirmat preşedintele chinez cu ocazia aniversării revoluţiei care a răsturnat ultima dinastie imperială în 1911.

O “reunificare” paşnică corespunde cel mai bine intereselor Taiwanului, iar China îşi va apăra suveranitatea şi unitatea, a adăugat Xi.

Interesant:   Putin modifica doctrina nucleara si avertizeaza tarile care susțin Ucraina

“Nimeni nu ar trebui să subestimeze hotărârea neclintită, voinţa fermă şi capacitatea puternică a poporului chinez de a-şi apăra suveranitatea naţională şi integritatea teritorială”, a declarat Xi Jinping. “Sarcina istorică de reunificare completă a patriei trebuie îndeplinită şi va fi cu siguranţă”, a adăugat şeful statului chinez.

Aviaţia militară chineză a efectuat în decurs de patru zile consecutiv incursiuni în Zona de identificare a apărării aeriene (ADIZ) a Taiwanului începând cu 1 octombrie, implicând aproape 150 de avioane. Xi nu a menţionat acele zboruri în discursul său.

Taiwanul, cu o populaţie de 23 milioane de persoane, se bucură de un sistem politic democratic. Teritoriul insular este condus din 1945 de un regim (“Republica Chinei”) care s-a retras aici după victoria comuniştilor în China continentală în 1949, la finalul războiului civil chinez. Republica Populară Chineză, cu capitala la Beijing şi condusă de Partidul Comunist, consideră insula drept o parte integrantă a teritoriului său.

Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.