.

Populația Chinei a scăzut pentru prima dată în 60 de ani

Distribuie prietenilor tai!

Populaţia Chinei, cea mai populată ţară din lume, a scăzut în 2022, a indicat marţi un organism oficial, o premieră istorică de la începutul anilor 1960, notează AFP.

În total, anul trecut au fost înregistrate 9,56 milioane de naşteri, care nu au compensat cele 10,41 milioane de decese, a anunţat Biroul naţional de statistică (BNS) într-un raport.

Prin urmare, populaţia Chinei a scăzut cu aproximativ 850.000 de persoane în 2022.

Această diminuare ar trebui să fie de durată, pe parcursul a mai multor decenii, potrivit multor demografi, ceea ce va avea consecinţe semnificative asupra economiei, societăţii şi sistemului de pensii.

Scăderea populaţiei este o premieră din 1960-1961, când o foamete teribilă, care a început în 1959, a făcut zeci de milioane de morţi, în special în urma unor erori în politica economică a “Marelui salt înainte”.

Această descreştere din 2022 se explică în special prin costul vieţii care a crescut brusc, prin nivelul de educaţie mai înalt al femeilor care întârzie sarcinile sau chiar prin lipsa dorinţei generaţiilor tinere de a avea un copil.

Interesant:   Curtea Penala Internationala vrea arestarea lui Netanyahu

Rata fertilităţii a coborât la 1,15 copii per femeie în 2021 – mult sub nivelul de înlocuire (2,1).

Împreună cu îmbătrânirea, scăderea populaţiei, în special a numărului de persoane care lucrează, ar trebui să aibă repercusiuni profunde asupra economiei chineze timp de câteva decenii.

Costul forţei de muncă este de aşteptat să crească, reducând competitivitatea forţei de muncă chineze, iar presiunea asupra populaţiei active pentru a avea grijă de persoanele în vârstă va creşte foarte semnificativ.

Numeroase autorităţi locale au lansat deja măsuri pentru a încuraja cuplurile să procreeze.

Metropola Shenzhen (sud) a oferit prime la naştere de până la 10.000 de yuani (1.370 de euro) şi alocaţii plătite până când copilul împlineşte trei ani.

Provincia Shandong (est) acordă 158 de zile de concediu de maternitate (cu 60 mai mult decât norma naţională), de la primul copil.

Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.