Franta si Marea Britanie anunta ca vor fi testate prioritar anumite categorii profesionale, precum si pacienii cu simptome. Centrele de testare COVID sunt suprasolicitate, personalul e epuizat si substantele necesare testelor se termina rapid.
Ministrul francez al sanatatii, Olivier Veran, a anuntat ca vor avea prioritate la testare persoanele cu simptome,cei care au intrat in contact direct cu bolnavi de COVID, persoanele vulnerabile si cadrele medicale. In Franta s-a inregistrat un nou record de contaminari – peste 10.500 cazuri intr-o singura zi.
“Testul trebuie facut daca aveti simptome sau sunteti un caz de contact al unui caz confirmat,” – a precizat Olivier Veran. In Franta se fac peste un milion de teste pe saptamana iar numarul celor care vor sa se testeze este din ce in ce mai mare, ceea ce duce la o aglomerare a laboratoarelor. Acestea se plang ca abia mai fac fata solicitarilor.
Laborantii au facut greva de o zi
Angajatii din sute de laboratoare de testare COVID din toata Franta au fost in greva, timp de 24 de ore, pentru a protesta fata de conditiile de lucru. Ei se plang si ca nu primesc niciun fel de sporuri, desi muncesc non-stop. “Muncim fara oprire, nu mergem la toaleta, nu bem apa, muncim si muncim si muncim. Oamenii vin si stau la coada, nu ii putem refuza” – spunea, Joelle Belititi, cadru medical la unul dintre laboratoare. Iar un alt protestar se plangea ca ia 1360 de euro salariu, desi are bacalaureat si doua examene post-liceale.
Si britanicii stau la cozi la centrele de testare
Guvernul condus de Boris Johnson va rationaliza testele pentru depistarea COVID, pentru ca e o presiune uriasa pe laboratoarele de testare. Desi s-au deschis tot mai multe centre, cozile sunt de ore intregi. Oamenii se plang ca pierd o zi intreaga la telefon pentru a se putea programa. Serviciile de sanatate recomanda si in mesaje telefonice si pe site-uri ca testele sa fie facute doar in caz de febra mare, tuse permanenta si pierderea gustului si a mirosului.
Manuela