Preoţii şi călugăriţele vizionează şi ei pornografie pe internet, a declarat papa Francisc luni în faţa tinerilor seminarişti de la Roma, a anunţat miercuri biroul de presă de la Vatican, citat de agenţia de presă ANSA.
Avertizându-i pe viitorii preoţi împotriva pornografiei online, suveranul pontif a spus că aceasta este un “viciu”, care este împărtăşit şi de anumiţi preoţi şi călugăriţe.
“Este un viciu pe care îl au mulţi oameni, mulţi laici, multe femei laice, dar şi preoţi şi călugăriţe. Diavolul ajunge la ei în acest fel. Şi nu mă refer doar la pornografia penală, cum este cazul celei ce implică abuzuri comise asupra copiilor, care este deja o degenerare. Ci la acea pornografie care este considerată un pic ‘normală’. Dragi fraţi, fiţi atenţi la acest lucru”, a adăugat papa Francisc.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a discutat luni cu papa Francisc despre dezbaterea privind sfârşitul vieţii, un subiect delicat care îngrijorează Vaticanul şi în legătură cu care Franţa se pregăteşte să lanseze o “convenţie cetăţenească” pentru a duce la o eventuală schimbare a legii, relatează AFP.
“Pe tema sfârşitului vieţii, am vorbit despre această iniţiativă cu papa Francisc, spunându-i că nu-mi place cuvântul ‘eutanasie'”, a declarat şeful statului francez pentru săptămânalul Le Point, apreciind că “moartea este un moment al vieţii, nu un act tehnic”.
Papa Francisc, care l-a primit luni la Vatican pe Emmanuel Macron, s-a exprimat vineri împotriva eutanasiei într-un discurs rostit în faţa unei delegaţii de aleşi francezi, cerând dimpotrivă la “acompanierea vieţii până la sfârşitul ei firesc”.
Vaticanul consideră eutanasia o “crima împotriva vieţii umane” şi sinuciderea asistată un “păcat grav”, iar cei care decid să recurgă la această metodă de a pune capăt vieţii nu pot primi împărtăşania.
O “convenţie cetăţenească” privind sfârşitul vieţii va începe în decembrie în Franţa pentru a ghida guvernul asupra unei posibile modificări a legii.
Alegerea celor 150 de francezi care vor dezbate acest subiect timp de câteva luni începe în cursul zilei de marţi, a anunţat organizatorul convenţiei cetăţeneşti, Consiliul Economic, Social şi de Mediu (Cese).
În septembrie, Comitetul naţional consultativ de etică a apreciat că “un ajutor activ pentru a muri” s-ar putea aplica în Franţa, însă “în anumite condiţii stricte”.
“Calea propusă de Comitetul de etică este interesantă”, a declarat Macron, menţionând cazul “persoanelor cu boli incurabile”, precum boala Charcot.