.

Papa Francisc va fi externat sâmbătă

Distribuie prietenilor tai!

Papa Francisc urmează să părăsească sâmbătă spitalul Gemelli din Roma, după ce va afla rezultatele celor mai recente analize medicale ale sale, a anunţat Vaticanul într-un comunicat publicat vineri, informează Reuters.

Suveranul pontif, în vârstă de 86 de ani şi care suferă din cauza mai multor afecţiuni, a fost internat la spitalul Gemelli din Roma în urmă cu două zile după ce a acuzat anumite dificultăţi respiratorii.

Papa Francisc a fost diagnosticat cu bronşită şi a răspuns bine la tratamentul cu antibiotice, a precizat joi biroul de presă de la Vatican.

“Sanctitatea Sa este aşteptată să revină la Santa Maria mâine (sâmbătă – n.red.), după ce rezultatele ultimelor sale analize din această dimineaţă vor fi cunoscute”, se afirmă în comunicatul publicat vineri de Vatican.

Santa Maria este reşedinţa de lângă Bazilica Sf. Petru în care locuieşte suveranul pontif.

Evidenţiind starea de sănătate îmbunătăţită a papei, Vaticanul a spus că liderul spiritual al Bisericii Catolice a mâncat pizza joi seară alături de medici, infirmiere, asistenţii şi personalul lui de securitate.

Interesant:   Putin modifica doctrina nucleara si avertizeaza tarile care susțin Ucraina

Vineri dimineaţă, decanul colegiului cardinalilor, Giovanni Battista Re, a declarat pentru agenţia italiană de ştiri Adnkronos că papa ar putea să participe la celebrările organizate în Săptămâna Paştelui, care va debuta duminică.

Acea săptămână include un program încărcat de ritualuri şi ceremonii, care pot fi epuizante din punct de vedere fizic, inclusiv procesiunea nocturnă din Vinerea Mare, care trece pe lângă Colosseumul din Roma.

Cardinalul Re a mai spus că au fost făcute anumite aranjamente pentru ca papa Francisc să fie ajutat de un cardinal în timpul fiecăreia dintre acele ceremonii religioase.

Tot vineri, Vaticanul a anunţat că papa Francisc este aşteptat să ia parte la slujba din Duminica Floriilor, ce va fi organizată în Piaţa Sf. Petru pe 2 aprilie, informează Reuters.

Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.