Premierul Ludovic Orban a anunţat luni că după data de 15 mai vor fi deschise hotelurile, dar nu şi restaurantele, având în vedere că acestea din urmă prezintă un mare risc epidemiologic. “Vom deschide comerţul. Sigur, cu excepţia mallurilor. Dar comerţul va fi deschis. Şi e important că se deschide comerţul, pentru că oamenii pot să cumpere şi atunci va creşte producţia, va fi un stimulent pentru reluarea producţiei în anumite ramuri. Libertatea de circulaţie în interiorul localităţii cu siguranţă va afecta favorabil companiile care comercializează combustibil, pentru că o să crească consumul. (…) Hotelurile vor fi deschise. Hotelurile nu vor fi sub restricţie după 15 mai. Restricţii vor fi la restaurante, cafenele, baruri. Astea vor rămâne. Din evaluarea de risc epidemiologic, restaurantele – mai ales în spaţii închise – sunt considerate printre cele mai mari riscuri epidemiologice. Şi probabil va mai trece un timp până să se poată da drumul la restaurante, cel puţin în spaţii închise”, a precizat Orban, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria.
Obiectivul Guvernului este să depăşească 6% din PIB alocat investiţiilor publice într-o perioadă de maxim doi ani de zile, a afirmat, luni, prim-ministrul Ludovic Orban.
“Tot legat de programul de relansare, vă anunţ că obiectivul nostru este să creştem masiv investiţiile publice în toate tipurile de infrastructură – infrastructură de transport, infrastructură energetică, infrastructura de sănătate. (…) De asemenea, infrastructura şcolară, infrastructura de comunicaţii, toate vor face obiectul unor planuri de investiţii, infrastructura în agricultură, de exemplu, infrastructura de irigaţii şi susţinerea fermierilor în achiziţia de echipamente de irigare. (…) Vom prezenta toate proiectele de investiţii care urmează a fi finanţate în cadrul acestui amplu proiect de reconstrucţie naţională şi obiectivul nostru este să depăşim 6% din PIB, alocat investiţiilor publice, într-o perioadă de maxim doi ani de zile, iar sumele mobilizate pentru finanţarea acestor obiective de investiţii să fie mai mari decât au fost vreodată în istorie”, a declarat Orban într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.