.

O spioană a Rusiei, infiltrată într-o bază NATO

Distribuie prietenilor tai!

O femeie agentă a serviciilor secrete ruse a reuşit să se infiltreze în baza NATO de la Napoli, unde a spionat ani la rând, scriu în ediţiile de vineri mai multe publicaţii preluate de agenţia EFE, printre care La Repubblica şi Der Spiegel, în urma unei investigaţii jurnalistice care a durat aproape un an.

Investigaţia, la care au contribuit de asemenea Bellingcat şi The Insider, o descrie pe spioana rusoaică drept o femeie în vârstă de ”circa 30 de ani, cosmopolită şi sigură pe sine, care vorbeşte şase limbi” străine şi a reuşit să pătrundă în cercul personalităţilor din oraşul italian Napoli, în cel al personalului bazei NATO şi al Flotei a 6-a a SUA.

Numele identităţii sale fabricate era María Adela Kuhfeldt Rivera, născută în Peru din tată german, dar identitatea sa reală era Olga Kolobova, fiică a unui colonel rus.

Paşaportul rusesc cu care a intrat în Italia aparţinea ”aceleiaşi serii folosite de spionii GRU”, serviciul secret militar rus, iar în timpul şederii în Italia a folosit trei paşapoarte ruseşti, scrie La Repubblica.

Interesant:   Putin modifica doctrina nucleara si avertizeaza tarile care susțin Ucraina

Pista spioanei a fost pierdută când Bellingcat şi The Insider au publicat în septembrie 2018 numele spionilor care au încercat să-i otrăvească pe fostul agent rus Serghei Skripal şi pe producătorul bulgar de arme Emil Gebrev, rusoaica părăsind atunci Napoli către Moscova fără să i se mai dea de urmă.

Autorii investigaţiei jurnalistice mai susţin că nu au putut stabili ce informaţii a putut ea să obţină, nici dacă ar fi reuşit să implanteze viruşi informatici în telefoanele şi calculatoarele prietenilor pe care şi-i făcuse în timpul misiunii în Italia, dar, spun aceiaşi jurnalişti, se ştie că ”a intrat în contact cu figuri cheie ale NATO şi Marinei SUA”.

Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.