.

etoro

O pușculiță cu 85.000 de euro, găsită pe un trotuar din Bordeaux

Distribuie prietenilor tai!
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

O puşculiţă-elefant cu 85.000 de euro a fost găsită de un trecător abandonată pe un trotuar din apropiere de Bordeaux, în sud-vestul Franţei, relatează AFP joi. Puşculiţa a fost predată poliţiei, iar un bărbat susţine că aparţine “probabil” părinţilor săi, al căror apartament a fost golit recent.

Descoperirea “total fortuită” a acestei misterioase puşculiţe-elefant îi ţine ocupaţi de câteva zile pe anchetatori.

La sfârşitul lunii iunie, un bărbat a luat de pe o stradă din localitatea Mérignac “un obiect decorativ în formă de elefant”, care se afla printre mai multe obiecte voluminoase aflate pe trotuar, cu intenţia de a-l da mamei sale, a detaliat joi pentru AFP parchetul din Bordeaux.

Un bibelou aparent lipsit de valoare, cu excepţia faptului că în interiorul său se afla o comoară: 85.000 de euro în bancnote.

Găsitorul a anunțat poliția

Bărbatul “a sesizat poliţia asupra acestei descoperiri şi a predat imediat banii”, a precizat parchetul.

După câteva zile, poliţia a primit un apel telefonic în legătură cu acest obiect, “în urma articolelor din presă”. Un bărbat le-a spus anchetatorilor miercuri că “cei 85.000 de euro sunt probabil ai părinţilor săi”, potrivit parchetului.

Interesant:   Gorbaciov admite unele greșeli dar rămâne fidel Prestroikăi

El a explicat că tatăl său se află într-un azil pentru persoane vârstnice, iar mama sa a murit recent, motiv pentru care a golit locuinţa părintească şi a scos obiectele inutile pe spaţiul public, inclusiv faimosul elefant cu 85.000 de euro.

Bărbatul, care urmează să fie audiat de anchetatori, “nu are nicio dovadă de furnizat cu privire la proprietatea sumei în cauză”, a adăugat instituţia.

În urma unei analize, Banca Franţei a concluzionat că bancnotele sunt reale, iar o anchetă va urmări originea acestora.

În 2010, la Mérignac, noul ocupant al unui pavilion de grădină a descoperit în pământ 165.000 de euro în bancnote de 50, 100 şi 500 de euro.

Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.