.

O organizaţie catolică din Polonia a dat foc cărţilor din seria Harry Potter şi simbolurilor hinduse

Distribuie prietenilor tai!

– cum ar fi elefanţi din lemn – pentru că acestea nu ar fi conforme cu tradiţia creştină. Organizaţia s-a lăudat pe o reţea de socializare cu isprava, la care au luat parte, pe lângă preoţi, şi copii de la altar. Aceştia au aruncat cărţile şi simbolurile ne-creştine în rugul improvizat în curtea unei biserici.

“Ne supunem cuvântului: ‘Veţi da foc statuilor zeilor lor, nu veţi lua argintul şi aurul din acestea pentru voi’, şi-au justificat activiştii catolici gestul. Printre obiectele arse s-au aflat cărţile scriitoarei britanice JK Rowling dar şi cele din saga Twilight ale scriitorului american Stephenie Meyer, măşti africane, picturi, figurine de elefant şi chiar şi o umbrelă cu mesajul “Hello Kitty”, şi un personaj din filmele japoneze de animaţie.

Fotografiile cu incendiul au provocat indignare printre utilizatorii internetului din Polonia. Faptul că printre obiectele arse s-au aflat şi simboluri hinduse ar constitui o încălcare a Codului Penal referitor la ofense aduse altor religii. De asemenea, mai mulţi polonezi au amintit că astfel de obiceiuri prin care erau arse public cărţi şi obiecte religioase aduc aminte de ororile naziste şi comuniste.

Interesant:   Curtea Penala Internationala vrea arestarea lui Netanyahu

De asemenea, organizatorii riscă şi o amendă de la Garda de Mediu din Polonia pentru că au incendiat obiecte de plastic într-un loc necorespunzător.

Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.