Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au efectuat 17 percheziții, la mai multe persoane, cercetate pentru constituirea unui grup infractional organizat, trafic de droguri de mare risc, efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, deținere fără drept în scopul consumului propriu de droguri de risc și mare risc.
În sarcina unei persoane s-a reținut și comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere.
Din cercetările efectuate a reieșit că, începând cu luna martie 2024, șase persoane cercetate în cauză ar fi constituit, pe criterii familiale, un grup infracțional organizat, care ar fi acționat, până în luna octombrie 2024, în scopul de a efectua trafic cu substanțe interzise.
Persoana cu rol de lider (aflată în penitenciar sub măsura arestării preventive, dispusă într-o cauză similară), împreună cu ceilalți membrii ai structurii de criminalitate organizată, ar fi comercializat, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, droguri de mare risc pentru prizat, respectiv 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal și 4CMC, precum și substanțe cu efect psihoactiv, către consumatori din județul Cluj, pentru sume cuprinse între 300 și 1.400 de lei.
Cu privire la alte trei persoane cercetate în prezenta cauză, neafiliate grupului infracțional organizat, materialul probator administrat a relevat că, în intervalul martie – octombrie 2024, ar fi procurat, deținut, manipulat și vândut diverse cantități de substanță psihoactivă 2 MMC.
În sarcina uneia dintre acestea s-a reținut și faptul că ar fi procurat și vândut și droguri de mare risc, respectiv 4CMC, iar, în cursul lunii septembrie 2024, ar fi condus, în mod repetat, pe drumurile publice, din Cluj-Napoca, un autoturism, fără a deţine permis de conducere.
În cursul perchezițiilor domiciliare efectuate au fost descoperite și ridicate mai multe pungi și peste 200 de plicuri tip zip lock conținând substanțe pulverulente din categoria drogurilor de mare risc și a celor psihoactive (3 CMC, 4 CMC și 2MMC) pregătite pentru comercializare, diferite cantități de canabis, fragmente de comprimate MDMA, peste 300 de plicuri ziplock goale, grindere, cântare, 15.800 de lei, precum și alte mijloace de probă.
Manuela