Liderul mondial al tenisului masculin Novak Djokovic a recunoscut, miercuri, într-un comunicat dat publicităţii că a comis o “eroare umană, cu certitudine nu intenţionată”, declarând la sosirea sa în Australia că nu a călătorit în ultimele 14 zile precedând zborul, informează AFP.
Jucătorul sârb a admis în textul publicat pe Instagram o “eroare de judecată” primind în persoană un ziarist al cotidianului francez L’Equipe pe data de 18 decembrie, în timp ce ştia infectat cu Covid-19, dar a asigurat că a “respectat distanţarea socială şi a purtat mască”.
“Vreau mai întâi să abordez chestiunea dezinformării persistente privind activităţile mele şi participarea la evenimentele din decembrie care au precedat rezultatul meu pozitiv la testul PCR Covid. Este vorba de o dezinformare care trebuie corectată, în special pentru a linişti opinia publică în privinţa prezenţei mele în Australia şi să răspund la chestiuni care sunt foarte stresante şi preocupante pentru familia mea”, arată Djokovic în comunicatul său.
“Vreau să subliniez că am făcut tot posibilul pentru a asigura siguranţa fiecăruia şi am respectat obligaţiile în materie de testare. Am asistat la un meci de baschet la Belgrad pe data de 14 decembrie, după ce s-a semnalat că un oarecare număr de persoane au fost testate pozitiv la Covid-19. Deşi nu prezentau niciun simptom de Covid, eu am efectuat pe 16 decembrie un test antigen rapid, care s-a dovedit negativ, dar din prudenţă am efectuat în aceeaşi zi un test PCR oficial şi aprobat”, se mai arată în comunicat.
“A doua zi, am asistat la un eveniment de tenis la Belgrad pentru a înmâna premii unor copii şi am făcut din nou un test antigenic rapid şi am fost negativ. Eram asimptomatic şi mă simţeam bine, nu am primit nicio notificare a unui rezultat pozitiv la un test PCR după acest eveniment. A doua zi, pe 18 decembrie, am fost la centrul meu de tenis din Belgrad pentru a îndeplini un angajament de lungă dată pentru un interviu şi o şedinţă foto pentru L’Equipe. Am anulat toate celelalte evenimente, cu excepţia interviului pentru L’Equipe. M-am simţit obligat să merg să realizez interviul pentru L’Equipe întrucât nu am vrut să fiu nepoliticos, dar am respectat distanţarea socială şi am purtat mască, cu excepţia portretului foto făcut”, se mai spune în comunicat.