Situație foarte gravă la bazinul de înot Rapid, din București. 18 copii cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani au avut de suferitși au ajuns la spital cu probleme respiratorii, după ce s-au antrenat în bazinul de înot de la CS Rapid·
Concentrația de clor din apă ar fi depășit de 6 ori limita normală, acuză cluburile ai căror elevi au fost afectați · „Apa a ieșit ok la teste, nu știm ce s-a întâmplat”, afirmă, în replică, șefii CS Rapid · Copiii au fost externați între timp · Poliția a demarat o anchetă.
În data de 19 octombrie, Secția 20 Poliție a fost sesizată de către o unitate spitalicească cu privire la faptul că la camera de gardă au fost aduși de părinți, trei minori, ce prezentau simptomatologie specifică unei expuneri la vapori de clor.
La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiști din cadrul Secției, iar din primele date a rezultat faptul că minorii au participat la antrenamente de înot, la un bazin din sectorul 6.
Au fost declanșate cercetări , din oficiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Ulterior, aceeași unitate sanitară a informat subunitatea de poliție cu privire la faptul că alți minori au fost prezentați la camera de gardă, cu aceleași simptome.
Mugur Bolohan, director sportiv CS Rapid, a vorbit pentru publicația Gazeta Sporturilor despre cele întâmplate:
„De mentenanța bazinului se ocupă firma Evro Pro, cu care avem contract. Proba de apă analizată dimineață a fost în regulă, nu ne explicăm ce s-a întâmplat după ora 16:00”.