Scene violente pe străzile din capitala Sudanului, Khartoum. Armata a intervenit în forţă împotriva manifestanţilor pro-democraţie din acest stat african şi a ucis cel puţin 60 de persoane, potrivit agenţiilor umanitare. Mai mult, bande de membri ai grupărilor paramilitare susţinute de guvern patrulează prin oraş şi îi vânează pe demonstraţi dar şi pe civilii care nu sunt implicaţi în acţiunile politice, scriu agenţiile de presă.
Violenţele au începu luni, când membri ai Consiliului Militar de Tranziţie (TMC) au deschis focul asupra protestatarilor neînarmaţi, acţiune care a atras proteste la nivel internaţional. Însă o încercare a Consiliului de Securitate ONU de a condamna violenţele a fost blocată prin veto de China, susţinută la rândul său de Rusia.
Protestele au început în aprilie, după ce preşedintele Omar al-Bashir a fost înlăturat de la putere după 30 de ani de dictatură. Însă politicienii nu s-au înşeles cu armata cum să se desfăşoare tranziţia de putere şi alegerile prezidenţiale, iar pe fondul acestor tensiuni politice au apărut manifestaţiile de protest şi violenţele.
Principalii vinovaţi pentru escaladarea violenţelor sunt consideraţi membrii trupelor paramilitare, cunoscută drept miliţiile Janjaweed, care au căpătat o notorietate tristă în timpul conflictului din Darfur, din 2003.
Marţi, TMC a anunţat că negocierile cu protestatarii s-au încheiat şi toate înţelegerile de până atunci au fost anulate, iar alagerile vor avea loc în decurs de câteva luni. Demonstranţii au cerut o perioadă mai lungă până la organizarea scrutinului prezidenţial pentru a se dezmembra sistemul politic actual, care are legături strânse cu fosta guvernare de la Khartoum.