Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat, astăzi, pe preşedintele PSD, Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Liderul social-democrat a fost acuzat de instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Protecţiei Copilului Teleorman. Astfel, Instanţa supremă a menţinut pedeapsa aplicată de instanţa de fond pronunţată în cazul Dragnea.
Patru dintre cei cinci judecători au susţinut decizia de condamnare, iar un judecător a fost pentru trimiterea dosarului spre rejudecare, pe motiv că acel complet de la fond ar fi trebuit să fie specializat în fapte de corupţie.
Fostul director general al DGASPC Teleorman, Floarea Alesu, a rămas cu condamnarea de la instanţa de fond, adică 3 ani, 7 luni şi 20 de zile de închisoare cu executare.
Instanţa supremă a admis apelurile unora dintre inculpaţi, reducând pedepsele aplicate acestora la fond.
Pedepsele acordate acum sunt: Adriana Botorogeanu – 2 ani cu suspendare, termen de încercare de 4 ani; Rodica Miloş, fost director executiv adjunct al DGASPC Teleorman – 3 ani cu suspendare, cu un termen de încercare de 5 ani; Ionel Marineci, fost şef serviciu în cadrul Complexului de servicii destinat copilului şi familiei – 3 ani cu suspendare, cu un termen de încercare de 5 ani; Constantin Claudiu Balaban, şef al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei din municipiul Alexandria – achitat pentru abuz în serviciu, un an cu suspendare pentru fals intelectual, termen de încercare 3 ani; Nicuşor Gheorghe, la data faptelor şef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic, Aprovizionare – achitat pentru abuz în serviciu, 3 luni cu suspendare pentru fals intelectual, termen de încercare de 2 ani.
Liviu Dragnea a încasat o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni de închisoare
Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.