Lista locurilor de parcare din Sectorul 2, publicată pe site-ul primăriei

Distribuie prietenilor tai!

Primăria Sectorului 2 a anunţat, marţi, că a publicat pe site-ul său lista locurilor libere de parcare din această zonă administrativ-teritorială.

“Situaţia locurilor de parcare în Sectorul 2 e un fel de Triunghiul Bermudelor. Azi e liber, mâine nu e. Atribuirea lor se întâmplă cumva ferit de ochiul public, iar suspiciunile cetăţenilor sunt mari pe bună dreptate. Pe site-ul ADP, instituţia care se ocupă de gestiunea lor, nu există nici măcar o informare simplă a locurilor de parcare libere la acest moment. De când am preluat mandatul le-am cerut o situaţie la zi. Iniţial, mi s-a spus că avem 27.000 de unităţi, din care peste 1.900 libere. Am insistat să primesc lista clară cu fiecare loc în parte. Ieri am primit-o. Brusc avem doar 961. Motivul – o eroare de calcul a bazei de date pe care încearcă să o actualizeze de mult timp. Până la urmă, au verificat tot manual”, a scris primarul Radu Mihaiu, pe Facebook.

Interesant:   Emotie fara margini in toata lumea: Maradona a fost inmormantat

Promisiuni de schimbare

Potrivit acestuia, este inacceptabil ca un lucru “atât de simplu” să fie făcut la mână. “Vom schimba asta. Vom implementa un sistem prin care situaţia locurilor de parcare să fie în timp real, la vedere. Vom asigura ca atribuirea să se facă automat, fără o decizie umană care poate fi subiectivă”, a transmis Radu Mihaiu.

El a adăugat că locurile de parcare existente nu ajung nici pentru 10% din maşinile în Sectorul 2. “E clar că o să avem nevoie să ne organizăm mai bine spaţiul public, dar, până atunci, putem măcar să fim sinceri şi deschişi cu situaţia actuală. Am cerut Primăriei, dacă ADP nu poate, să publice lista acestor locuri de parcare libere”, a susţinut Radu Mihaiu.

Imediat au apărut și zeci de comentarii ale locuitorilor sectorului 2, prin care sunt semnalate nereguli privind parcările.

Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.