Liderul unei organizaţii religioase internaţionale cu sediul în Mexic a fost reţinut de autorităţile americane sub acuzaţiile de trafic de persoane şi pedofilie, relatează presa de peste Ocean.
Naasón Joaquín García, cel care este liderul organizaţiei La Luz del Mundo (Lumina Lumii) a fost arestat pe aeroportul din Los Angeles, au anunţat procurorii americani.
Pe numele lui García, cunoscut sub numele “Apostolul” printre susţinătorii săi, sunt 26 de capete de acuzare. Organizaţia sa a anunţat că toate acuzaţiile sunt false şi că Garcia este nevinovat. Cultul religios din Mexic susţine că a botezat peste cinci milioane de oameni în toată lumea şi că are numai în Mexic 1,8 milioane de adepţi. Datele oficiale din Mexic arată, însă, că doar 188.326 de oameni s-au declarat adepţii Luminii Lumii.
În ultimii ani, influenţa bisericii s-a extins în Statele Unite, în special în California, unde există o numeroasă populaţie de origine mexicană. Liderul bisericii, dar şi complicii săi, sunt acuzaţi de trafic de persoane şi pedofilie prin forţarea unor fete minore să întreţină acte sexuale. Minorelor li s-ar fi spus că dacă se opun dorinţelor celui numit “Apostolul” atunci ele se opun chiar lui Dumnezeu.
“Nu trebuie să închidem ochii la violenţa sexuală şi a traficului de persoane în ţara noastră”, a declarat un reprezentant al procuraturii americane.
Organizaţia Lumina Lumii a fost înfiinţată în 1926 de bunicul lui Garcia, Eusebio Joaquín González, şi se descrie ca o “revenire la biserica veche creştină”.