Lectura este pentru mulți dintre noi sursă de inspirație, o gură de aer proaspăt în agitația cotidiană sau principalul motiv pentru care ne dorim să vină weekendul. Pe de altă parte, există și persoane cărora cititul nu li se pare o activitatea atât de importantă. Mulți susțin că nu au timp, iar alții că, în general, caută activități mai antrenante. Conform unui studiu, 93.5% dintre români nu cumpără nici măcar o carte pe an și, din acest motiv, la noi în țară există cele mai puține librării pe cap de locuitor. De altfel, nici americanii nu mai îndrăgesc lectura așa cum o făceau în trecut. Ei au citit în 2021, de exemplu, cu mult mai puțin decât în ultimii 30 de ani.
Pe de altă parte, lectura este foarte benefică pentru starea noastră de sănătate. Fie că vorbim despre romane, cărți de dezvoltare personală, carti religioase sau orice altă carte, doar câteva minute de lectură pe zi, pot contribui enorm la dezvoltarea noastră. Iată o listă cu principalele beneficii alte cititului:
Stimulează activitatea cerebrală
În ceea ce privește legătura dintre lectură și activitatea cerebrală, trebuie să știi că specialiștii au efectuat o mulțime de studii. Atât centrii limbajului, cât și alte zone ale creierului devin active atunci când citim, iar cel mai important aspect este că efectele cititului se prelungesc chiar și după ce terminăm de lecturat.
Îmbogățește vocabularul
E de la sine înțeles că oamenii care citesc foarte mult, au și un vocabular mult mai dezvoltat, iar în societatea modernă, posibilitatea de a ști ce, cum și mai ales când să spui e un must-have. Gândește-te doar că alegerea cuvintelor potrivite este în ziua de azi o calitate esențială. Un studiu realizat recent confirmă faptul că adolescenții care citesc câteva pagini pe zi cunosc cu 26% mai multe cuvinte decât cei care nu citesc niciodată.
Reduce nivelul de stres
Un alt studiu și-a propus să cerceteze ce se întâmplă cu nivelul stresului atunci când citim. Astfel, cercetătorii au descoperit că, după doar câteva minute de lectură, persoanele participante aveau un ritm cardiac mai lent, dar și o tensiune musculară mult mică. De altfel, nivelurile de stres erau cu mult mai reduse.
Îmbunătățește calitatea somnului
Un alt motiv bun pentru care ar trebui să te apuci de citit este îmbunătățirea calității somnului. Alege o carte care să te atragă și asigură-te că citești în fiecare seară măcar 5 – 6 pagini. În doar câteva zile, vei observa că somnul tău va fi mult mai liniștit și chiar vei reuși să adormi mai ușor.
Stimulează fericirea
Se spune că persoanele care citesc reușesc să-i înțeleagă pe cei din jurul lor cu mult mai bine decât o fac cei care nu sunt pasionați de lectură. Acest aspect îi ajută să evolueze diferit și să perceapă cu ușurință diferitele situații sociale. Îi face foarte abili în relațiile cu ceilalți, dar și mult mai fericiți.
Așadar, lectura poate contribui enorm la starea noastră de bine, indiferent că citim cărți bisericești, romane de dragoste, poezii sau cărți de dezvoltare personală.