.

Klaus Iohannis a avut deplasări externe de 7 milioane de lei, în 2021

Distribuie prietenilor tai!

Preşedintele Klaus Iohannis a efectuat, în acest an, 16 deplasări externe, care însumează cheltuieli de peste 7 milioane de lei.

Potrivit  Administraţiei Prezidenţiale, cheltuielile aferente pentru cele 16 deplasări externe ale delegaţiilor oficiale conduse de preşedintele Klaus Iohannis, în anul 2021, însumează 7.607.800,34 lei.

Pe 7 şi 8 mai, preşedintele Iohannis a participat, la Porto, în Republica Portugheză, la Summitul privind problematica socială, la reuniunea informală a Consiliului European, precum şi la Summitul UE – India, în format de videoconferinţă, cu premierul Indiei, Narendra Modi, iar pe 24 şi 25 mai la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles. Pe 14 iunie, şeful statului a fost prezent la Summitul NATO de la Bruxelles, pe 16 şi 17 iunie a efectuat o vizită de stat în Estonia, iar pe 24 şi 25 iunie s-a aflat la Bruxelles, unde a participat la Summitul PPE şi la reuniunea Consiliului European. În 8 şi 9 iulie, Klaus Iohannis a participat, la Sofia, la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, pe 27 august, la Chişinău, la manifestările dedicate aniversării a 30 de ani de la declararea independenţei Republicii Moldova, iar pe 9 septembrie a efectuat o vizită oficială în Confederaţia Elveţiană.

Interesant:   Biden o felicita pe Maia Sandu

În 21 şi 22 septembrie, preşedintele Iohannis a participat la segmentul de nivel înalt al celei de a 76-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, care a avut loc la New York, iar pe 1 şi 2 octombrie s-a aflat la Aachen, în Germania, unde a participat la “Forumul European Carol cel Mare” şi la ceremonia de decernare a Premiului internaţional Carol cel Mare al oraşului Aachen – Pentru unitatea Europei.

De asemenea, pe 5 şi 6 octombrie, Klaus Iohannis a participat, la Brdo, în Slovenia, la reuniunea informală a Consiliului European şi la Summitul UE – Balcanii de Vest, pe 13 octombrie, la Malmo, în Suedia, la Forumul dedicat comemorării Holocaustului şi combaterii antisemitismului, pe 21 şi 22 octombrie, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European, iar pe 27 octombrie a efectuat o vizită de stat în Egipt.

Klaus Iohannis a participat, pe 1 şi 2 noiembrie, la Glasgow, la segmentul la nivel înalt al Conferinţei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (COP26), iar pe 15 şi 16 decembrie, la Bruxelles, la Summitul Parteneriatului Estic şi la reuniunea Consiliului European.

Interesant:   Biden o felicita pe Maia Sandu

Conform Administraţiei Prezidenţiale, de la începutul anului şi până în prezent, şeful statului a transmis spre reexaminare Parlamentului şapte legi şi a înaintat Curţii Constituţionale trei obiecţii de neconstituţionalitate.

Până la data de 14 decembrie, la Administraţia Prezidenţială au fost înregistrate 68 de cereri de graţiere. Şeful statului nu a aprobat cereri de graţiere nici în acest an.

În 2021, preşedintele a acordat peste 970 de decoraţii. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, până la data de 14 decembrie, au fost acordate 971 de decoraţii naţionale şi pe domenii de activitate, civile şi militare de pace (inclusiv cele care intră sub incidenţa Legii nr. 182/2002), dintre care 14 au fost acordate unor instituţii din domeniul învăţământului, sănătăţii şi culturii. Au mai fost acordate 16 decoraţii de război, 26 de decoraţii Drapelelor de Luptă ale unităţilor militare, respectiv un număr total de 82 de Medalii comemorative “Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului” şi Medalii aniversare “Centenarul Marii Uniri”. Două decoraţii au fost returnate.

Interesant:   Biden o felicita pe Maia Sandu
Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.