Printre acestia, si lucratori din Republica Moldova. Este o lipsa acuta de muncitori in constructii in Israel, tinand cont de razboiul anti-Hamas aflat in plina desfasurare.
Potrivit presei israeliene, Israel va aduce in jur de 70.000 de muncitori straini, in principal, din China, India, Sri Lanka si Republica Moldova. Se incearca repornirea sectorului constructii, aflat in blocaj dupa atacul fulger al Hamas din 7 octombrie.
Yehuda Morgenstern, director general in ministerul Constructiilor, a spus reporterilor ca actuala cota, de 50.000 de lucratori straini, va fi marita anul acesta la 70.000. Guvernul urmeaza sa aprobe cresterea cotei in zilele urmatoare.
De altfel, in noiembrie, de la 30.000, cota de lucratori din strainatate a fost ridicata la 50.000. Este o lipsa acuta de mana de lucru in constructii. In acest sector, pana la atacurile din 7 octombrie, munceau 80.000 de palestinieni. Dupa operatiunea terorista fulger a gruparii Hamas, palestinienilor li s-a interzis sa mai vina in Israel, la munca.
„E o lipsa de forta de munca. De aceea, ritmul activitatii in constructii a incetinit si e la un nivel scazut fara precedent in ultimii ani” – a declarat Morgenstern.
In jur de 20.000 de muncitori straini vor fi adusi fara acord bilateral guvernamental. „Si daca cei 80.000 de palestinieni ar primi permisiunea de a reveni la lucru, tot e nevoie de zeci de mii de muncitori in plus” – a declarat ministrul israelian.
Manuela