In orasul Linz, din Austria Superioara, autoritatile au identificat un focar COVID-19 pe 1 iulie. Ministerul Afacerilor Externe a luat legatura cu guvernul local si a aflat ca 99 de romani au fost confirmati pozitiv.
Cele mai multe cazuri, spun oficialii austrieci, sunt printre membrii unei biserici penticostale si angajati ai unei fabrici de carne.
“Cresterea rapida a numarului de cazuri e atribuita unui focar. E vorba de o biserica penticostala, predominant romaneasca, situata in Linz” – a declarat Thomas Stelzer, guvernatorul provinciei Austria Superioara.
Se introduc din nou anumite restrictii
Autoritatile locale din Austria Superioara spun ca rata de contagiune a ajuns la 2, in timp ce in restul Austriei e de 1,37. In aceste conditii se reintroduc anumite restrictii. Toate scolile si gradinitele din 5 districte au fost inchise iar de joi in intreaga regiune se reintroduce obligativitatea purtarii de masca si respectarea distantei sociale in locurile publice.
“Sunt doua reguli simple care trebuie respectate in regiune incepand de joi: in locuri publice, cum ar fi mall-urile, birourile si firmele de servicii trebuie respectata distanta de siguranta in momentul in care exista contact cu clientii. In plus, masca de protectie, care acopera nasul si gura, trebuie purtata de ambele parti, atat de angajati, cat si de clienti” – a declarat guvernatorul Austriei Superioare.
Niciunul dintre cei 99 de romani nu a fost spitalizat si nici nu a cerut sprijin consular sau diplomatic, precizeaza Ministerul roman de externe.
Manuela