Peste 200 de pompieri se lupta cu flacarile in insula Evia, a doua ca marime din Grecia. Autoritatile au ordonat evacuarea a doua sate.
Incendiul de vegetatie a izbucnit langa satul Petries, in centrul insulei, iar vantul puternic a dus la extinderea rapida a flacarilor. Din cauza rafalelor de vant, interventia pompierilor cu elicoptere si avioane-cisterna e mult ingreunata. Sunt 12 avioane-cisterna si 6 elicoptere mobilizate pentru incendiul din Evia, la 60 de kilometri nord-est de capitala elena, Atena. De asemenea, un vas al navei de coasta e in zona, pregatit in orice moment sa preia localnicii evacuati.
„A fost si este un incendiu dificil pentru ca izbucnit intr-un loc dificil” – a declarat ministrul Crizei Climatice si Protectiei Civile, Vassilis Kikilias, care s-a deplasat in zona.
Incendiile de padure au devenit mai frecvente in ultimii ani pe fondul verilor tot mai caniculare si secetoase, pe care oamenii de stiinta le atribuie schimbarilor climatice. Anul trecut au izbucnit nu mai putin de 8000 de incendii de padure, conform statisticilor publicate de autoritatile din Grecia.
Premierul Kyriakos Mitsotakis a declarat ca Grecia trece printr-o vara foarte dificila din punct de vedere al conditiilor climatice. „Ne asteapta o luna foarte dificila, august, si trebuie sa fim in alerta” – a spus premierul in sedinta de cabinet de aseara.
Din luna mai, sute de incendii de padure au izbucnit in diverse zone ale Greciei, tara care a inregistrat un record privind iunie: prima luna de vara a fost cea mai calda din istorie.
Incendiile de padure se extind cu viteza, mai repede decat pot interveni pompierii, din cauza vantului puternic si a secetei.
Manuela