conturi online in valuta rapid

.

Gheorghe Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare

Distribuie prietenilor tai!

Tribunalul Olt a decis, vineri, că inculpatul Gheorghe Dincă, trimis în judecată pentru omor, trafic de persoane şi alte infracţiuni în cazul dispariţiei adolescentelor Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu, trebuie să execute o pedeapsă maximă de 30 de ani de închisoare iar Ştefan Risipiţeanu, inculpat pentru viol, şapte ani de închisoare, potrivit încheierii postate pe portalul instanţelor de judecată.

“Condamnă pe inculpatul Dincă Gheorghe zis “Popicu”, în prezent aflat în stare de detenţie provizorie în Penitenciarul Craiova, la: pedeapsa de 25 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, (…) (o faptă faţă de victima Melencu Luiza Mihaela); pedeapsa de 25 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, (…) (o faptă faţă de victima Măceşanu Alexandra Mihaela); pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane (…) (o faptă faţă de victima Melencu Luiza Mihaela); pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (…). (o faptă faţă de victima Măceşanu Alexandra Mihaela); pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol (…) (o faptă faţă de victima Melencu Luiza Mihaela); pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol (…) (o faptă faţă de victima Măceşanu Alexandra Mihaela); pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte (…) (o faptă faţă de victima Melencu Luiza Mihaela); pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte /…) (o faptă faţă de victima Măceşanu Alexandra Mihaela)”, se arată în soluţia postată pe portalul instanţei.

Interesant:   Donald Trump, al 47-lea Presedinte SUA

Instanţa a constatat că infracţiunile pentru care Dincă a fost condamnat sunt concurente şi le-a contopit, stabilind ca acesta să execute pedeapsa maximă de 30 de ani de închisoare.

“În baza art. 38 alin. 1 Cp şi art. 39 alin. 1 lit. b Cp contopeşte pedepsele stabilite în prezenta cauză în sensul că aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 25 de ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din celelalte pedepse stabilite, de 83 ani închisoare, pedeapsă ce va fi redusă conform art. 57 Cp şi în final inculpatul Dincă Gheorghe va executa pedeapsa maximă de 30 (treizeci) ani închisoare în regim de detenţie”, se mai arată în soluţie.

Din pedeapsa lui Dincă va fi dedusă din perioada de executat perioada reţinerii şi arestării preventive. El a fost reţinut pe 27 iulie 2019 şi apoi arestat preventiv, măsură menţinută de instanţă şi în prezent.

Ştefan Risipiţeanu a fost condamnat la pedeapsa de şapte ani de închisoare pentru viol faţă de victima Luiza Melencu, din pedeapsă urmând a fi dedusă durata reţinerii, de la 27 noiembrie 2019 şi până în prezent, el rămânând în continuare în arest, conform deciziei magistraţilor.

Interesant:   Donald Trump, al 47-lea Presedinte SUA
Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.