Lovitură importantă dată de Justiţia română. Fostul primar al oraşului Constanţa, Radu Mazăre, a fost prins în Madagascar, acolo unde fostul lider PSD fugise acum un an. Radu Mazăre era dat în urmărire internaţională pentru că a fost condamnat în România la nouă ani de închisoare, prin sentinţă definitivă, în dosarul retrocedărilor ilegale în care au mai fost condamnați și fostul acţionar al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti Cristi Borcea, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicușor Constantinescu și un alt acţionar al clubului Dinamo, Dragoș Săvulescu.
De asemenea, fostul primar PSD al Constanţei, Radu Mazăre a mai fost condamnat, vinerea trecută, la 9 ani și 10 luni de închisoare de Instanţa Supremă în dosarul „Polaris”. Această sentinţă nu e definitivă și poate fi atacată cu recurs. Radu Mazăre este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu şi conflict de interese în dosarul „Polaris”.