.

Fostul președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, a sosit la Kiev pentru a răspunde acuzațiilor de trădare

Distribuie prietenilor tai!

Fostul preşedinte al Ucrainei Petro Poroşenko a sosit luni la Kiev, unde este chemat să răspundă la acuzaţii de trădare într-un caz despre care el susţine că a fost inventat de aliaţi ai succesorului său, Volodimir Zelenski, relatează Reuters.

Sosit pe aeroport, Poroşenko s-a certat mai întâi cu funcţionarii de la controlul actelor, acuzându-i că i-au luat paşaportul, pentru ca ulterior să fie întâmpinat, în afara aeroportului, de un grup de susţinători cu steaguri.

“Nu suntem aici pentru a-l apăra pe Poroşenko, ci pentru a uni şi apăra Ucraina”, a declarat el mulţimii.

La un briefing separat, anchetatorii ucraineni au explicat că au încercat să-i prezinte lui Poroşenko o citaţie, acesta refuzând să preia documentele.

Tatiana Sapian, purtătoare de cuvânt Biroului de stat de investigaţii, a menţionat că lui Poroşenko i s-a înmânat o citaţie pentru a se prezenta la tribunal mai târziu în cursul zilei de luni.

“Totuşi, Petro Poroşenko a refuzat să primească documentele procedurale (…) şi în acelaşi timp persoanele care erau cu el au opus rezistenţă fizică, ceea ce a fost înregistrat pe camere”, a spus ea.

Interesant:   “Sincer? A fost groaznic!” Confesiunile moștenitorului tronului britanic

Poroşenko este anchetat pentru presupusă trădare în legătură cu finanţarea separatiştilor susţinuţi de Rusia prin vânzări ilegale de cărbune în timp ce se afla în funcţie, în 2014-2015. Formaţiunea sa l-a acuzat pe Zelenski că încearcă să pună căluş opoziţiei politice.

“Dacă mă întrebaţi dacă voi fi arestat, cu siguranţă nu. Nu pentru că am încredere că va fi aşa, ci pentru că nu există absolut niciun motiv. Mă întorc să lupt pentru Ucraina, nu să mă lupt cu Zelenski”, a declarat duminică Poroşenko presei la Varşovia.

Administraţia Zelenski s-a distanţat de anchetă, afirmând că justiţia este independentă, dar acuzându-l pe Poroşenko că se consideră deasupra legii.

Vineri, şeful de cabinet al lui Zelenski, Andrii Iermak, a respins sugestiile că Zelenski se comportă ca fostul preşedinte Viktor Ianukovici, a cărui rivală Iulia Timoşenko a fost arestată în 2010.

Incearca www.i-drpciv.ro pentru cele mai bune chestionare auto drpciv si pentru a lua permisul de conducere cu usurinta maxima.
Verifica DexOnline.Net - un dictionar de definitii care iti va imbogati vocabularul ori de cate ori ai nevoie.